O învăţătoare care rupe tipare: elevii şi părinţii, implicaţi în predare
0
Mirela Spiţă, învăţătoare la o şcoală din Bacău, a adoptat diverse metode de predare neconvenţionale: la clasă, copiii pleacă în misiuni de dezvoltare personală şi chiar devin profesori de ocazie la unele ore, iar părinţii le vorbesc elevilor despre teme din afara curriculei.
Din cei 49 de ani pe care i-a împlinit, Mirela Spiţă şi-a petrecut peste trei decenii la catedră. Este învăţătoare la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza“ din Bacău şi a ales să facă educaţia micilor săi elevi prin metode nonformale. Tehnicile implementate de ea s-au dovedit a fi de succes: copiii au obţinut rezultate remarcabile, iar învăţătoarea a fost premiată în cadrul proiectului MERITO, susţinut de asociaţia Romanian Business Leaders.
Mirela Spiţă a avut înclinaţie spre pedagogie încă din copilărie. Îşi aminteşte că, în clasa a III-a, învăţătorul i-a chemat la şcoală pe părinţii ei şi le-a spus: „Să o faceţi învăţătoare“. Totuşi, Mirela Spiţă şi-a dorit să ajungă ofiţer militar, să se ducă în operaţiuni şi să zboare cu paraşuta – voia, de fapt, să-i calce pe urme tatălui ei, ofiţer în armată, pe care îl iubea foarte mult. „Mi-am dorit să am trupa mea, pe care să o instruiesc, să câştig teritorii şi să facem istorie“, spune amuzată învăţătoarea.
La insistenţele mamei, a dat admiterea la Liceul Pedagogic din Bacău şi, spre surprinderea ei, a intrat, chiar dacă a falsat la proba de muzică. A realizat abia prin clasa a XII-a că are vocaţie pentru pedagogie. „M-am surprins că ori de câte ori eram într-o mare de oameni, mă duceam la copii, să vorbesc cu ei.“
Nevoile de bază, înainte de cursuri
Acum îmbină armonios spiritul milităresc care o caracterizează cu dragostea pentru copii. „Când îi faci o recomandare unui copil, acesta poate sau nu să o realizeze, este alegerea lui. Când îi dai o misiune, o duce până la capăt. Cu fiecare serie de copii mă duc la o expoziţie de Ziua Armatei, ca să le prezint soldaţi adevăraţi. Îi întreb pe soldaţi ce înseamnă să primeşti o misiune, care este responsabilitatea lor, iar implicarea şi determinarea acestora le transfer către elevi.“ Micii ei elevi primesc, de pildă, misiunea să se dezvolte personal şi atunci cuceresc noi teritorii prin faptul că îşi lărgesc conştiinţa, mai explică învăţătoarea.
FOTO arhiva personală
Înainte de a începe lecţiile, învăţătoarea şi copiii din clasa ei beau trei guri de apă. Mirela Spiţă se asigură astfel că le este satisfăcută una dintre nevoile de bază, conform piramidei lui Maslow. „Dacă copilul are mintea la sandvişul, sucul sau dulcele din geantă, nu-l pot convinge să mă urmărească. Îi asigur atunci nevoile de bază, precum şi nevoile de afiliere. Asta înseamnă nu doar mângâieri, de pildă, îl pun să-mi povestească ce i s-a întâmplat în ziua sau în seara trecută. Ştiu şi ce nume au pisicile şi căţeii elevilor mei! Fără să ştii povestea fiecărui copil şi fără să ai o relaţie personală cu el, nu-l poţi duce acolo unde vrei tu.“
FOTO arhiva personală
Învăţătoarea din Bacău aplică tot felul de metode de predare nonformale, adaptate în funcţie de vârsta fiecărui copil şi de interesele lui. Una dintre cele mai folosite şi eficiente metode este aceea a captării atenţiei. Pentru a-i atrage pe elevi în povestea pe care îşi construieşte învăţarea lecţiei dintr-o anumită zi, se foloseşte de pietre, frunze, fotografii sau cărţi. Uneori, nici copiii nu se lasă mai prejos şi îi fac învăţătoarei tot felul de surprize.
Când părinţii devin profesori
Nici orele de istorie nu se desfăşoară după formatul clasic. La istorie, elevii devin profesori, după ce învăţătoarea le-a propus odată să predea o lecţie despre Mircea cel Bătrân. De atunci, micuţii doresc să susţină ei lecţiile de istorie, ceea ce se şi întâmplă, desigur, după un plan bine pus la punct de învăţătoare. La un moment dat, Mirela Spiţă i-a dus pe copii la Muzeul de Istorie din oraş, iar la final, muzeografii i-au mărturisit că n-au văzut niciodată un grup de copii atât de bine pregătit.
Învăţătoarea invită adesea şi persoane specializate pe anumite domenii, cum ar fi bibliotecari sau poliţişti, pentru a le vorbi elevilor. Şi mai interesant pentru micuţi a fost când propriii părinţi au fost invitaţi la clasă pentru a le preda lecţii pe teme care nu sunt prevăzute în programa şcolară. De pildă, tatăl unui elev, de meserie jandarm, i-a învăţat pe copii să danseze. „Am avut o economistă care a predat notele muzicale, făcând şi dezvoltare personală. De pildă, nota de pe portativ Do înseamnă dorinţă, Mi înseamnă minune, Re înseamnă recunoştinţă, iar cheia Sol este cheia soluţiilor în familie.“
Concepţia despre educaţie, ca un templu personal
La ore, învăţătoarea le formează copiilor ceea ce ea numeşte „templul educaţiei“. Fiecare coloană corespunde unei valori fundamentale: adevărul, utilitatea adevărului, binele, frumosul şi sănătatea. A preluat ideea de la John Hattie, care a dezvoltat-o în cartea „Învăţarea vizibilă“, şi de la Hermann Hesse, care a scris „Jocul cu mărgele de sticlă“.
FOTO arhiva personală
A dorit ca fiecare copil din clasă să conştientizeze faptul că fiecare pas şi acţiune sunt parte dintr-o construcţie uriaşă care reprezintă viaţa lui. De asemenea, gândurile şi cuvintele pe care le rostesc formează ţiglele de pe acoperişul templului. I-a făcut astfel pe elevi să înţeleagă că trebuie să lucreze permanent pentru a fi compleţi ca oameni şi că depinde doar de ei ca în fiecare zi să mai pună o cărămidă sau ţiglă pentru a construi armonios acest templu.
Educaţie civică prin teatrul forum
Ori de câte ori are o problemă la clasă, foloseşte ceea ce se numeşte teatrul forum, prin care formează atitudinea civică a copiilor. Copiii implicaţi reiau o scenă conflictuală şi povestesc contextul în care a avut loc, iar colegii de clasă vin cu soluţii. Metoda nonformală s-a bucurat de un succes atât de mare, încât a organizat ulterior şi o caravană, în cadrul căreia a făcut şi mai multe demonstraţii cu teatrul forum.
FOTO arhiva personală
„Este vorba de rolul martorului. Dacă văd ceva pe stradă, pot să intervin şi să stingă un conflict. Dacă cineva este agresat pe stradă, tac. Dacă este furat la cântar, tac, de asemenea. Nu! Rolul meu de martor este să intervin. Dacă consider că îmi pot pune viaţa în pericol, sun la 112, dar nu tac, nu stau degeaba.“
La finalul fiecărei ore, elevii îi dau calificative, în funcţie de cât de frumoasă şi utilă li s-a părut lecţia. Învăţătoarea numeşte această evaluare a elevilor feedback descriptiv. Copiii vin cu aprecieri şi cu soluţii concrete, astfel încât orele să fie cât mai utile, iar acum au extins metoda şi atunci când colegii citesc un text sau scriu o compunere. „Educaţia este o adaptare la nevoile societăţii. Dacă mă gândesc la mine, ca învăţătoare, înseamnă să împlinesc nevoia de cunoaştere a elevilor mei, astfel încât să fie activi şi implicaţi în societate“, spune învăţătoarea Mirela Spiţă.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
