O şoferiţă a provocat un accident rutier, pe fondul neacordării de prioritate. Un autovehicul care circula regulamentar a fost proiectat într-o maşină parcată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

O tânără de 19 ani este cercetată pentru vătămare corporală din culpă după ce efectuat un viraj într-o intersecţie din Galaţi, fără să acorde prioritate, acroşând o maşină care circula regulamentar.

Joi, 21 mai, pe bulevardul George Coşbuc, din municipiul Galaţi, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

”Din primele verificări, a rezultat că o tânără, de 19 ani, din municipiul Galaţi, a condus autoturismul pe bulevardul mai sus menţionat şi, la intersecţia semaforizată cu strada Basarabiei, a efectuat viraj la stânga, spre strada Traian, fără a acorda prioritate autoturismului care circula regulamentar, din sens opus. Ca urmare, cele două autoturisme au intrat în coliziune, în urma impactului, primul dintre ele fiind proiectat într-o altă maşină oprită, pe strada Basarabiei, la culoarea roşie a semaforului”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

În urma accidentului, şoferiţa, de 19 ani, a suferit leziuni, care nu au necesitat însă internarea. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite