Omu, câinele de serviciu specializat în detectarea tutunului, şi-a făcut din nou datoria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta a mirosit cele peste 3.300 de ţigări de contrabandă ascunse de un tânăr cu dublă cetăţenie în bara din spate a autovehiculului

La sfârşitul săptămânii trecute, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, un tânăr de 22 ani, cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, la volanul unui autoturism marca Renault, înmatriculat în Bulgaria.

„Pe timpul controlului de frontieră, câinele de serviciu Omu, specializat în detectarea tutunului, a simţit prezenţa mirosului specific semnalând acest fapt poliţistului de frontieră. Astfel echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, în urma căruia au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, într-un locaş special amenajat în bara spate a autoturismului, 3.320 de ţigarete marca Winston, cu timbru de acciză Republica Moldova”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi, Ion Irimia.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare de 1.992 lei şi a autoturismului în valoare de 22.201 lei în vederea confiscării, iar A. N. a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite