Ororile comise de celebrul Berilă, ucigaşul de brutari, unul dintre cei mai mari criminali ai României
0
Iancu Berilă a fost unul dintre cei mai sângeroşi asasini din istoria României. Crimele sale au avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar cel multe victime erau brutari. Iancu Berilă ar fi comis cel puţin 20 de crime.
În anul 1936, Andrei Berilă ajunge la Galaţi, unde se angajează la o brutărie pentru a fi iniţiat în tainele meseriei. Brutăria unde se angajase aparţinea familiei Mandanis şi se afla pe strada Dogăriei. Andrei Berilă, zis Olteanu, zis Ion Marinescu, deşi avea doar 39 de ani, ascundea o viaţă plină de fărădelegi, povestesc istoricii.
„Rămas orfan de tată de la şase ani, lăsat pe drumuri, fără pământ, fără casă, a plecat la Bucureşti pe jos, tocmai din Olt, pentru a exercita un comerţ ambulant. Tragedia oltenilor comercianţi ambulanţi era arhicunoscută, după cum scria presa vremii. Între timp, Berilă a căpătat darul beţiei şi, pe fondul acesteia, a comis fărădelegile de mai târziu, începându-şi cariera ca spărgător şi tâlhar de la 17 ani, când a fost condamnat la închisoare. Fuseseră emise multe mandate de arestare pe numele lui. Unele la Craiova, altele la Bucureşti”, spune Marius Mitrof, consilier la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi.
Berilă îşi caută victima şi o găseşte. Pe strada Dogăriei, funcţiona o brutărie care aparţinea soţilor Mandanis, greci după nume, care făceau pâine pentru familiile de muncitori din zonă.
sursa: M.Mitrof
„În casă locuiau Mandanis cu soţia Paraschiva, precum şi personalul Iosef Fechete, Dănilă Bota şi copilul Filip Luchianov. Pe uşa brutăriei intră un individ care îţi transmitea frică. A întrebat politicos pe cei care făceau pâine, sau poate pe vânzătorul de la tejghea, unde e patronul că vrea să vorbească cu el. Mirosul de pâine coaptă în cuptor plutea în brutărie. Pâinea, rotundă, cu miezul aburind care potolea foamea locuitorilor din cartier. Mihail Mandanis, brutarul, se apropie de Berilă şi îl întrebă ce doreşte. Acesta îi spuse că a auzit că are nevoie de forţă de muncă şi pentru că şi el are nevoie să îşi câştige cinstit o bucată de pâine şi pentru că a mai lucrat la brutării, a venit să se angajeze. Numai că nefiind din localitate a solicitat şi gazdă”, povesteşte Marius Mitrof.
Mandanis a fost de acord şi după ce au stabilit condiţiile, Berilă a intrat în pâine, cum se zice. Numai că proprietarul nu ştia scopul adevărat pentru care a venit Berilă în casa sa. Se pare că Berilă se angajase la brutărie pentru a cunoaşte planul casei, obiceiurile casei în care avea să dea lovitura. În ziua când s-a hotărât să dea lovitura, aceasta trebuia făcută astfel încât să poată să dispară foarte repede. Fie cu trenul, gara fiind aproape, fie cu un vas, portul fiind, de asemenea, aproape, fie cu o maşină într-o localitate apropiată, poate chiar la Brăila.
29 octombrie 1936. Mandanis se pregăteşte să închidă brutăria, cu gândul că a doua zi, trebuie să o ia de la capăt. În acest timp, Berilă consumă mult alcool făcându-şi curaj pentru lovitura pe care urmează să o dea în casa brutarilor. Aflase obiceiurile, ştia unde sunt ţinuţi banii încasaţi, dar nu ştia unde îşi ţine economiile Mandanis. Grecul era prevăzător.
sursa: M.Mitrof
„Noaptea, singur prin casă Berilă căuta să ajungă la bani. Trezeşte pe slugi şi, fără să schiţeze niciun gest de milă, le ucide. Zgomotul produs îl trezeşte şi pe copilul Filip. Acesta vine să vadă ce se petrece, nebănuind nici o clipă că ora aceea va fi cea din urmă din viaţa lui. Bestia loveşte copilul şi se încinge o luptă pentru supravieţuire printre cadavrele celor trei slugi. Copilul cade jos, în timp ce bestia continuă să îl lovească cu picioarele. Poate că şi murise în lovituri. Siguranţa morţii însă o are, după cum scriau ziarele vremii, numai după ce, cu un sifon, sfărâmă capul copilului. Deabia atunci duce mai departe seria uciderilor. O ucide pe Paraschiva Mandanis şi apoi, îl ia şi pe Mihail Mandanis şi după ce îi arată cadavrele, Berilă îl ameninţă că dacă nu va scoate banii, cadavrul lui Mandanis va fi lângă ele. Ori, bietul Mandanis ştia că fie scoate banii şi oricât de mulţi, fie nu îi scoate, va avea aceeaşi soartă. Când dimineaţa de vineri a trezit lumea la treabă, soarele a adus la lumină odioasa crimă. Berilă a plecat în lume cu doar 500 de lei, un ceas şi haine furate. Atât a costat viaţa a şase oameni. A plecat la Brăila, oraş pe care îl cunoştea înainte de a poposi la Galaţi. Aici a fost şi prins de comisarul Ceapă şi trimis la Galaţi”, relatează Marius Mitrof.
În 16 ianuarie 1937, ordonanţa de punere sub acuzare a lui Andrei Berilă, se judecă în Camera de punere sub acuzare. Dosarul cuprindea, 120 de file şi fusese înaintat de către Parchet Camerei de punere sub acuzare. Pe 26 octombrie 1937 s-a consumat ultimul act al celui mai fioros asasinat cunoscut în analele criminologiei de până atunci. Andrei Berilă zis Olteanu, care a luat viaţa soţilor Paraschiva şi Mihail Mandanis, Iosef Fechete, Dănilă Bota, N. Manolescu şi Filip Luchianov, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă.
Berilă: „Am omorât fiindcă eram beat”
O asistenţă neobişnuită a ţinut să fie prezentă la acest epilog. Ordinea a fost restabilită cu greu de ostaşi permiţându-se intrarea cu tichete speciale. La ora 12.00 mulţimea aştepta la Palatul de Justiţie de pe strada Domnească, apariţia lui Berilă. Acesta este introdus în Camera Curţii de juraţi pe poarta dinspre strada Victor Macri, strada Universităţii. Apariţia lui stârneşte rumoare în rândurile numeroşilor curioşi. Procesul era cât pe ce să se amâne deoarece lipsea un jurat. A fost găsit după câteva minute şi procesul a putut să îşi ţină cursul .
După interogarea martorilor, preşedintele Curţii de juraţi, consilierul G.P. Scheianu, dă cuvântul lui Berilă. “Am omorât fiindcă eram beat” a spus Berilă. Mai departe, a povestit cum a ucis, cum a plecat la Brăila, ce a făcut cu cei 500 de lei luaţi din poşeta bătrânei Paraschiva Mandanis, ce a făcut cu ceasul de aur.
Prim-procurorul Vidraşcu a dezvoltat un aspru rechizitoriu, căutând să spulbere eventualele argumente ale apărării în sensul că Berilă ar fi dement şi alcoolic. Mai arăta prim procurorul că faptele lui Berilă sunt mult mai grave, munca silnică pe viaţă fiind o pedeapsă uşoară. Apărarea a încercat să demonteze rechizitoriul prim procurorului, dar fără succes. Nici nu avea cu ce, probele în favoarea lui Berilă fiind aproape inexistente. După o scurtă deliberare verdictul a fost clar: Andrei Berilă, originar din judeţul Olt, era condamnat la muncă silnică pe viaţă, 1 leu despăgubiri civile şi 1200 lei despăgubiri cheltuieli de procedură.
Condamnat la muncă silnică pe viaţă, evadează printr-un tunel
În urma cererii Parchetului General al Curţii de Apel din Bucureşti, Parchetul Covurlui a încuviinţat transferarea fiorosului ucigaş la Bucureşti. Criminalul a fost transportat sub o pază puternică cu un vagon dubă. Deşi a fost prins şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, Berilă a reuşit să evadeze spectaculos. În 1942, se afla la închisoarea din Aiud, de unde încercase să evadeze în 1941, prin săparea unui tunel. Tentativa de evadare a fost descoperită pe 10 ianuarie 1942, cu ocazia efectuării unei inspecţii. Se pare că Berilă a reuşit, totuşi să evadeze. Era momentul în care pe urmele sale pornea celebrul comisar Eugen Alimănescu, cel poreclit şi “Comisarul de Fier”, alături de tinerii săi recruţi din organizaţia “Fulger”.
„La scurt timp după începerea anchetei, Alimănescu dă de urma criminalului. Berilă se angajase ca ucenic la un brutar din apropierea Slatinei şi urma, probabil, să săvârşească o nouă crimă. Ajutat de încă doi agenţi, comisarul reuşeşte să-l imobilizeze pe uriaşul Berilă în timp ce dormea. Era anul 1947. Asupra sa a fost descoperit şi cuţitul pregătit pentru următoare sa victimă, chiar cel care îl angajase. Trimis din nou la ocnă, Berilă nu a mai avut o a doua şansă de scăpare, căci se stingea din viaţă în urma muncii silnice la care a fost supus”, încheie Marius Mitrof povestea despre Berilă, ucigaşul de brutari.
Se încarcă comentariile...
