Paradă militară de ziua pompierilor. Copiii au admirat tehnica de intervenţie şi vechile care de stingere a incendiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare an, pe 13 septembrie, pompierii marchează ziua în care cei 166 de ostaşi pompieri conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu au înnobilat prin jertfa lor din Dealul Spirii, fiinţa Statului Naţional Român, ţinând piept cu preţul propriei vieţi forţelor otomane venite să curme aspiraţiile de libertate ale revoluţionarilor români.

Curajul, devotamentul şi sacrificiul acestora au rămas peste timp repere permanent valide ale profesiei de pompier.  Momentul a fost marcat, pe 13 septembrie, printr-un ceremonial militar care s-a desfăşurat la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi. La festivitate au participat reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, primarul Municipiului Galaţi, şefi şi comandanţi ai ai garnizoanei Galaţi, ATOP, cadre active şi în rezervă ale Inspectoratului. În cadrul ceremoniei au fost avansaţi la gradul următor înainte de termen un ofiţer şi cinci subofiţeri.

În cadrul evenimentului, elevii Şcolii Gimnaziale nr. 3 Galaţi şi cei de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” au primit diplome de merit de la şeful ISU Galaţi, colonelul Toma Ion, pentru câştigarea primului loc pe ţară la concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa”, susţinut la Deva în vara acestui an.

Diplome de recunoştinţă au primit şi partenerii noştri în proiectul „Drumul Generalului Eremia Grigorescu”, Didel Bădărău (Asociaţia Frontiera Galaţeană) şi Odi Iulian. După defilarea detaşamentului de onoare compus din cadre ISU Galaţi şi onorul prezentat de Fanfara Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi, militarii Detaşamentului de pompieri Galaţi au desfăşurat exerciţii demonstrative în curtea subunităţii, aplaudaţi de copiii şi elevii prezenţi.Cei mai emoţionaţi au fost copiii, care au venit în număr mare să vadă parada militară, tehnica de intervenţie şi au ascultat întâmplări ale colegilor noştri, precum şi sfaturile de conduită preventivă în situaţii de urgenţă.Ziua de 13 septembrie a fost şi o „Zi a porţilor deschise”, dedicată tuturor care au dorit să vadă tehnica de luptă nouă a pompierilor gălăţeni, alături de replici ale vechilor care de stingere ale pompierilor. În cadrul unităţii, a fost amenajat şi un punct de informare preventivă.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite