Ce a păţit mama care şi-a lăsat copilul în stradă, pedepsindu-l astfel pentru că nu a ascultat-o

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a fost identificată şi reţinută de poliţişti Sursa: C.M
Femeia a fost identificată şi reţinută de poliţişti Sursa: C.M

Pedeapsă blândă pentru femeia care şi-a abandonat copilul în stradă pentru că nu a ascultat-o. Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile. Copilul a ajuns în grija Protecţiei Copilului.

Femeia este din Mangalia, dar de câţiva ani locuieşte ilegal în Cudalbi, localitate aflată la 60 km de Galaţi. Joi, în jurul orei 10:45, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că un copil de cinci  ani a fost găsit singur, dezorientat, pe strada Siderurgiştilor, în faţa clădirii cunoscută sub numele de ”Casa Roşie”, din municipiul Galaţi. 

Poliţiştii au mers la faţa locului şi au preluat copilul. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că micuţul a fost abandonat în stradă chiar de propria mamă.

„Femeia, în vârstă de 29 ani, din Mangalia, judeţul Constanţa, ce domiciliază fără forme legale în comuna Cudalbi, judeţul Galaţi, s-a deplasat în cursul dimineţii cu un microbuz în municipiul Galaţi împreună cu minorul şi pe motiv că acesta nu o ascultă, l-a lăsat în acea zonă, după ce i-a transmis acestuia că se duce să cumpere covrigi”,  au precizat reprezentanţii IPJ Galaţi. 

Femeia a fost identificată în comuna Cudalbi şi a fost condusă la sediul Secţiei 2 Poliţie pentru audieri, în timp ce copilul va rămâne momentan în grija Protecţiei Copilului Galaţi.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abandon de familie. Totodată, în urma probatoriului administrat în cauză, s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Ea a fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Galaţi. 

Procurorii Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi au considerat, însă, că nu reprezintă pericol public şi au dispus faţă de mama care şi-a abandonat copilul în stradă „măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile”.Prin urmare, ea va fi cercetată în libertate. 

Vă recomandăm şi:

O şoferiţă cu doi copii în maşină, prinsă beată la volan. A făcut glume cu poliţiştii  VIDEO

 

Cum a fost încătuşat şi imobilizat un bărbat, în plină stradă, după ce a făcut scandal într-un restaurant VIDEO.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite