Peste 600 de elevi din Galaţi şi Brăila au participat la etapa judeţeană a Olimpiadei de Religie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Olimpiada de Religie este destinată elevilor din clasele VII-XII. Comisiile de evaluare au fost alcǎtuite conform Metodologiei, din profesori de Religie cu gradele didactice I şi II în învăţământ, din cele douǎ judeţe.

În cadrul Programului Naţional al Olimpiadelor Şcolare, în ziua de 3 martie 2018, Arhiepiscopia Dunării de Jos, în parteneriat cu Inspectoratele Judeţene Galaţi şi Brǎila a organizat etapa judeţeanǎ a Olimpiadei de Religie. Probele de concurs s-au organizat pentru elevii de la clasele a VII-a până la clasele a XII-a, timpul acordat pentru rezolvarea subiectelor a fost de 3 ore.

La Galaţi, concursul s-a desfăşurat la Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu” şi a reunit 277 de elevi competitori. După rostirea rugăciunii, pr. Lucian Petroaia, vicar eparhial şi pr. Costel Bulgaru, inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, au transmis tinerilor participanţi mesajul de binecuvântare şi încurajare al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, oferindu-le totodată şi câte o iconiţă.

”Olimpiada de astăzi este o competiţie şcolară ce vizează aptitudinile şi performanţele elevilor, dar în egală măsură îşi doreşte şi promovarea valorilor morale şi spirituale fundamentale ale religiei creştine, precum şi spiritul de fair-play, de competitivitate şi relaţii de comunicare. Ne dorim ca elevii noştri să obţină rezultate foarte bune, dar în egală măsură să fie mulţumitori lui Dumnezeu şi semenilor lor şi să-şi arate iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Astăzi, toţi elevii de la olimpiadă sunt «atleţi ai lui Hristos» care aleargă spre a se încununa”, a declarat Ionica Viorica Popa, profesor la disciplina Religie în cadrul Colegiului Naţional „Mihail Kogălniceanu” din Galaţi.

La Brăila, gazda concursului pentru cei 350 elevi participanţi a fost Şcoala Gimnazială  „Mihu Dragomir“ din municipiu. Mesajul de binecuvântare şi încurajare al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian a fost transmis elevilor de pr. protoiereu de Brăila Mircea Băncilă şi de Elena Cocîrlea, inspector pentru disciplina Religie.

”Acest eveniment educaţional-spiritual este un moment de bilanţ al activităţii dascălilor la disciplina Religie, dar şi un moment atât de aşteptat de elevii şcolilor generale şi liceelor din Brăila care şi-au exprimat în multe rânduri dorinţa de a participa la un concurs de o asemenea anvergură”, a declarat Manuela Veronica Sarău, profesor la Şcoala Gimnazială ”Anton Pann” din Brăila.

Comisiile de evaluare au fost alcǎtuite conform Metodologiei, din profesori de Religie cu gradele didactice I şi II în învăţământ, din cele douǎ judeţe.

Pentru crearea egalităţii de şanse şi imparţialitate, subiectele pe care elevii le-au tratat au fost elaborate la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale, pe baza programei pentru olimpiadă şi au vizat atât conţinutul disciplinei Religie, pentru nivelele de clasǎ VII-XII, dar au avut şi menirea de a pune în valoare capacitǎţile de creativitate, sintezǎ şi actualizare, în contextul societǎţii moderne, privind cunoştinţele dobândite de elevi la disciplina „Religie“.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite