Planul de măsuri privind parcările neregulamentare continuă şi în 2018. Şoferii care îşi parchează maşinile pe trotuar sunt primii luaţi în colimator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii care parchează pe trotuar vor fi sancţionaţi Foto: arhivă Adevărul
Şoferii care parchează pe trotuar vor fi sancţionaţi Foto: arhivă Adevărul

De la 1 februarie 2018, la nivelul Poliţiei Locale Galaţi se va derula, până la finele anului, planul de măsuri – „Parcarea 2018”, privind circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice.

Conducerea Poliţiei Locale Galaţi a luat decizia continuării planului – „Parcarea 2017”, având în vedere numărul mare de sesizări privind oprirea şi staţionarea neregulamentară pe trecerile de pietoni marcate şi semaforizate corespunzător, traversarea prin loc nepermis, precum şi parcarea neregulamentară a autovehiculelor în diferite zone şi cartiere ale municipiului Galaţi.

Practic, pe tot parcursul anului 2018, poliţiştii locali din cadrul secţiilor de Poliţie Locală nr. 1-5, cât şi poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea acestor fapte. Efectivele de poliţişti locali vor fi angrenate în acţiuni specifice, zilnic, în intervalele de timp diferite, conform unui program bine stabilit.

„Unul din principalele planuri de acţiune desfăşurate anul trecut a fost „Parcarea 2017”, un complex de măsuri care era necesar să se deruleze având în vedere neregulile constatate în domeniul parcărilor neregulamentare. Am analizat rezultatele înregistrate în urma desfăşurării acestui plan de măsuri şi am constatat că, fenomenul persistă, în ciuda informărilor, notificărilor şi altor activităţi preventive ale poliţiştilor locali, fapt care ne-a determinat să luăm decizia continuării şi în 2018 a acestui program. Şi în acest an, în baza unui plan, poliţiştii din cadrul celor cinci secţii de poliţie locală, cât şi cei de la Serviciul Siguranţă Rutieră vor acţiona în toate zonele municipiului, pe străzile intens circulate, dar şi în cartiere”, a declarat Petrică Hahui,  directorul general al Poliţiei Locale Galaţi.

În perioada 01-28 februarie 2018, poliţiştii locali, în cadrul planului de măsuri – „Parcarea 2018”, vor acţiona pe următoarele artere de circulaţie: strada Domnească, tronsonul cuprins între strada Basarabiei şi strada Gării; strada Basarabiei, tronson cuprins între strada Mihai Bravu şi strada Traian; bulevardul George Coşbuc, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu strada Mihail Kogălniceanu şi intersecţia cu strada Tecuci;  strada Brăilei, zona Mall „Dunărea”, „Neacşu”, „Parma”, Cimitir „Cătuşa”, blocurile C6-C7; E1-E7; F1-F5; G1-G11; J; K1; A1-A5, S1-S3; A; B2; A6—A8; C1-C3, B3-B4;

În 2017, poliţiştii locali din Galaţi au aplicat 1.668 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 77.794 de lei. Cele mai multe amenzi, în număr de 1.187, au fost date pentru parcarea autovehiculului pe trotuar şi parcarea maşinilor pe spaţiul verde.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite