Galaţi

articolul anterior articolul urmator

Povestea lui Combinat, primul căţel din Galaţi adoptat de la distanţă. Cum a reuşit să scape de un cancer oribil

1
26 Jan 2022 04:34:25
Autor: Cornelia Mazilu
sursa: C.Mazilu
sursa: C.Mazilu

„Combinat” este singurul căţel adoptat de la distanţă de o gălăţeancă din adăpostul „Ajutaţi-l pe Lăbuş”. O practică întâlnită foarte des în străinătate, însă în România este abia la început, fiind prea puţin promovată.

Combinat a fost salvat de pe platforma combinatului siderurgic la începutul pandemiei. Era foarte bolnav şi hulit din cauza tumorilor sângerânde de pe tot corpul, care îi puneau viaţa în pericol. 

„Era foarte speriat şi temător. După mai multe încercări, l-am preluat de pe platforma combinatului şi am încercat să -l ajutăm să se facă bine. Era foarte bolnav, avea corpul plin de tumori. Din fericire, a ajuns pe mâini bune, la doamna doctor Silvia Aftene. A fost o luptă contra cronometru pentru viaţa lui, multe emoţii şi nelinişti. Bietul căţel a avut mult curaj, a luptat pentru viaţa lui. Ne-am zbătut şi ne-am rugat să se însănătoşească”, povesteşte Corina Grigore, administratorul Asociaţiei „Ajutaţi-l pe Lăbuş”, cea care l-a salvat pe Combinat. 

Evoluţia a fost lungă şi anevoioasă. După mai multe doze de citostatice, atunci când părea că este bine, boala a recidivat. 

„Am luat-o de la capăt cu alte citostatice si intervenţii chirurgicale. Şi-a pierdut un picior. Cu toate acestea nu am renunţat la Combinat, am luptat alături de el, iar minunea s-a produs”, spune Corina Grigore.

Combinat are un părinte adoptativ de la „distanţă”.

Cu ajutorul unor tratamente costisitoare, Combinat s-a vindecat, iar căţelul bolnăvicios este acum perfect sănătos. Recent, el a fost adoptat de la distanţă de Cornelia Petre. Ea este primul cetăţean din Galaţi, care adoptă un căţel de la distanţă, din adăpostul Ajutaţi-l pe Lăbuş. Este o practică întâlnită foarte des în străinătate, însă în România este abia la început.

„După atâta suferinţă merita să aibă parte şi de zile fericite. Combinat şi-a găsit un părinte adoptiv de la distanţă, care se va îngriji să nu-i lipsească nimic. Se numeşte Cornelia Petre, un om cu suflet mare căruia îi mulţumim din suflet. Ea este prima gălăţeancă care adoptă la distanţă un căţel din adăpost. Sperăm ca gestul ei să fie şi un exemplu pentru iubitorii de animale, care nu îşi permit să aibă în apartament un căţel, dar pot să fie părinţi adoptivi, de la distanţă, pentru animalele din adăpost, care au atât de multă nevoie să ştie că sunt iubite şi ocrotite”, adaugă Corina Grigore.

În adăpostul de animale de la marginea Galaţiului trăiesc peste 1.000 de câini, peste 200 de pisci, măgari, cai, oi, şi capre. 

Vă recomandăm şi: 

Povestea „Indianului”, motanul terapeut care ajută animalele să treacă peste traumele suferite FOTO

Cum trăieşte ultima supravieţuitoare a unui cătun de pe malul Siretului. „Am rămas doar cu căţeii. Cu ei, mai uit de necazuri” FOTO

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Adrian Foanɡă
26.01.2022, 08:09:28

Catelul este simpatic, dar numele ales suna mai... hetnic, ca sa zic asa. S-a pricopsit cu un nume legat de platforma siderurgica, bine ca nu i-au zis Otel sau Fonta. Sau Zgura.

-15 (17 voturi)
Modifică Setările