Povestea de viaţă a lui Dumitru Checais, cel mai mare dansator român, care a influenţat tânăra generaţie interbelică

În recitalurile sale, Trixy Checais îşi făcea singur coregrafia, scenografia şi costumele

Atunci când dansa, Trixy părea că se înfăşoară într-o plasă aurie, iar plutirile, căderile erau ireal de dulci şi fără de sunet, aşa cum frumos îi descria Nina Cassian actul artistic. Dumitru Checais este şi astăzi emblema dansului românesc, iar limbajul său artistic a fost mereu imposibil de imitat. Astăzi, sala de balet a Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi îi poartă numele.

Dansator, coregraf şi profesor, Dumitru (Trixy) Checais şi-a dedicat întreaga viaţă scenei şi ritmurilor pe care le simţea cu braţele sale lungi şi slabe. Privindu-i coregrafia aveai sentimentul că priveşti direct în soare, Trixy fiind un creator de limbaj coregrafic nu tocmai uşor de descifrat.

Născut la Piteşti, pe 22 decembrie 1914, într-o familie de origine germană, Dumitru Checais a studiat la Institutul de Arte Plastice, iar ca balerin s-a „şlefuit” la şcoala Floriei Capsali, precum şi în Salzburg şi Berlin, unde a avut alături de el personaje consacrate din lumea dansului expresionist german.

Comunismul însă i-a întrerupt cariera, modernismul lui Trixy fiind de sorginte capitalist-imperialistă „nesănătoasă”. Astfel, pe când avea doar 36 de ani, renumitul dansator a fost condamnat la muncă silnică, la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Cei zece ani de detenţie îi primise şi pentru că ar fi homosexual. Au fost anii în care Trixy a suferit cel mai mult, iar după ce a fost eliberat, acesta s-a retras la Galaţi, refugiindu-se în muncă, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, până la sfârşitul vieţii sale.

Un unicat care nu suferă comparaţie

Artist complex, de o deosebită cultură, Checais a încercat să reînvie aici arta pentru care acesta se născuse, însă balerinii cu care lucra nu se puteau ridica la nivelul aşteptărilor sale.

„Trixy Checais era fără îndoială cel mai mare dansator pe care l-a avut România. S-a format la şcoala lui Harald Kreutzberg şi Iris Barbura, o balerină expresionistă - marea iubire a lui Sergiu Celibidache şi era «dăruit de natură cu un trup suplu şi plutitor», spunea Nina Cassian despre Trixy în „Memoria ca zestre”.

În aceeaşi carte, marea seducătoare a literaturii povesteşte şi despre „extraordinarele euritmii şi dansuri ale incomparabilului Trixy Checais” şi menţionează că pentru el a compus mai multe piese şi l-a acompaniat la pian.

„Întreaga lui structură era lungă şi fluidă, cu excepţia picioarelor violent bărbăteşti, cu muşchi puternici şi expresivi", îl descria Nina Cassian pe Trixy.

Creaţiile renumitului scenograf, artist plastic şi regizor au fost realizate în spiritul vremurilor în care a trăit, limbajul coregrafic compus de acesta fiind bazat pe improvizaţie şi pe libertatea dansatorului, care îl apropie foarte mult de ceea ce se numeşte în prezent „dans contemporan”.

„Dacă l-am putea vedea dansând acum, nu i-am putea pune nici o ştampilă, nu l-am putea încadra într-un gen”, spunea fosta sa elevă, Miriam Răducanu.

În recitalurile sale, Trixy Checais îşi făcea singur coregrafia, scenografia şi costumele FOTO Adevărul

„Noaptea Walpurgiei” din Faust-ul lui Gounod a fost de departe momentul coregrafic al lui Trixy pe care nimeni nu l-a putut uita, devenind memorabil.

Printre cele mai importante colaborări ale sale, amintim piesa „Pasărea de foc”, montată în anul 1966 la Opera Maghiară din Cluj, „Dansurile Poloveţiene” de Borodin şi spectacolele pentru Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, Teatrul Mic din Bucureşti, Teatrul de Stat din Constanţa şi Teatrul „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti.

Pe tot parcursul celor 30 de ani petrecuţi la Galaţi, Trixy Checais a fost un singuratic, rătăcind elegant pe străzile oraşului. Tot venitul câştigat de acesta ajungea la fosta sa soţie cu care avea o fiică. În timpul său liber, dansatorul ascunta muzică şi picta. În 1990, Trixy s-a stins din viaţă la vârsta de 76 de ani, fiind găsit ăn locuinţa sa la mai multe zile după deces.