Poveştile care ne schimbă viaţa. Cum ajungem în postura de victimă, călău şi salvator

Poveştile au puterea de a ne influenţa viaţa, fie că suntem copii sau adulţi, fiindcă au darul de a ne transpune în pielea personajelor, trăind de multe ori la fel ca şi acestea diverse situaţii imaginare sau chiar de viaţă.

Nu există practic copil căruia să nu îi placă poveştile. Mulţi dintre ei cresc cu aceste poveşti. ”Odată cu trecerea timpului, copiii ajung să îşi trăiască propriile poveşti de viaţă, le creează sau le împrumută de la alţii. De reţinut este că modul în care spunem o poveste din viaţa noastră sau a altora este foarte important. De regulă, povestim ceva ce rezonează cu ceea ce suntem noi în interior”, explică psihologul Stelian Chivu.

Cei mai mulţi dintre noi preferă să îşi spună propria poveste, iar viaţa lor se schimbă la nivel profund când realizează că o pot schimba. Din păcate, o bună parte aleg să îşi coloreze în nuanţe închise propriile poveşti de viaţă, iar asta le influenţează viaţa în moduri pe care nu le bănuiesc.

”Schimbându-ţi povestea, îţi schimbi şi viaţa. Personal, aplic foarte mult poveştile terapeutice la pacienţii care sunt copii. De pildă, am avut un caz, un copil, care oriunde se ducea în vizită cu familia, fura. După ce l-am introdus într-o anumită poveste, în care el era prinţ şi avea nevoie de o anumită conduită, nu a mai furat niciodată. Aceste poveşti terapeutice dau de multe ori rezultate spectaculoase şi ele arată în esenţă cât de mult pot schimba o persoană”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Prin urmare, este esenţial modul în care spunem o poveste, starea pe care o avem când facem asta, pentru că, cel puţin în cazul copiilor, va trasa direcţia în care aceştia vor evolua ca adulţi.

”Atunci când unii dintre noi repetă inconştient o poveste negativă, viaţa lor nu are cum să fie pozitivă. Dacă în schimb conştientizezi şi schimbi povestea dintr-una negativă în una pozitivă, aceasta va avea măcar puţină frumuseţe, fericire şi va fi o lecţie şi pentru alţii. Poţi astfel să te branşezi, să te ancorezi la acel gram de fericire şi să îl dezvolţi sau să priveşti doar din perspectivă negativă povestea şi nu vei ajunge prea departe cu asta”, ţine să precizeze psihologul Stelian Chivu.

Nu te implica, rămâi observator

Din punct de vedere literar, orice poveste are o introducere, un cuprins şi o încheiere. Din punct de vedere psihologic, vorbim de trei actori: victima (cel care suferă), călăul (cel care execută) şi salvatorul (cel care rezolvă de cele mai multe ori problema). Acest triunghi social, care se întâlneşte în orice poveste, este valabil pentru oricare dintre noi, iar unii trec prin toate cele trei faze.

”O persoană care a avut de suferit în urma unei acţiuni trece de la statutul de victimă la cea de călău pentru că vrea să se răzbune pentru ce i s-a întâmplat, dar conştientizează apoi că nu are sens să facă acest lucru, mai ales că a ieşit cu bine din acea situaţie, ajungând astfel şi salvator”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Cei mai mulţi dintre noi trec, din păcate, prin cele trei faze de cele mai multe ori inconştient. Persoanele care suferă de anumite afecţiuni au tendinţa să se victimizeze, iar aceasta le permite să îi manipuleze pe cei din anturajul propriu prin starea de suferinţă pe care o încearcă constant.

”Nu este bine să fii nici victimă, nici călău şi nici salvator. Cel mai bine este să fii în centrul poveştii, ca şi un observator. Poveştile ne influenţează creierul emoţional sau creierul limbic, cum se mai numeşte, care are un pachet de stări negative şi pozitive. Din păcate, mulţi dintre noi reacţionează mai degrabă la stările negative, cum ar fi gelozia, orgoliul, dezgustul, frustrarea, furia, invidia, regretul şi stânjeneala. Toate acestea nu fac altceva decât să hrănească toate cele trei faze de care aminteam anterior”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Schimbi povestea, îţi schimbi şi viaţa

Tocmai de aceea este important ca povestea pe care o spunem să fie pozitivă. Prin repetare, se creează o scurtătură la nivelul cortexului şi neocortexului, iar dacă povestea nu este pozitivă, avem tendinţa să rămânem blocaţi în ea, ca un disc zgâriat care sare mereu la aceeaşi melodie.

”Dacă nu conştientizăm şi nu găsim apoi tăria mentală şi emoţională ca să ieşim din propria poveste, nu se va instala vindecarea. Sunt poveşti de viaţă negative sau pozitive, în funcţie de cum le construim noi. Aceste poveşti se derulează imaginar în creierul nostru, având însă efect la nivel imaginativ şi kinestezic, iar ca rezultat aduc mai multă energie în creierul limbic. Aceasta poate fi energie pozitivă, cu stările aferente, sau negativă. Când spunem o poveste de suferinţă, creierul limbic secretă neutrotransmiţători care ne influenţează fizic, blocându-ne, condiţionându-ne, ceea ce nu este de dorit”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Practic, aceste poveşti sunt asemeni unor programe mentale pe care ni le instalăm singuri. Dacă spunem mereu că viaţa este o luptă, creierul va transmite corpului că orice face trebuie să se lupte. Aşa funcţionează.

”Ceea ce fiecare dintre noi trebuie să facă este să devină conştient. Când devii conştient de povestea ta şi vrei să o transformi, o poţi face. Când eşti conştient de povestea pe care ţi-o spune altcineva şi nu rezonezi cu ea, ai libertatea să nu o asculţi. Creierul emoţional generează şi modelează poveştile din exterior. Dacă ne educăm creierul să gândească pozitiv, chiar dacă va auzi o poveste negativă, va şti să extragă din ea şi ceva pozitiv. În concluzie, prin poveştile mele mă povestesc, de fapt, pe mine. Schimbând povestea, îţi schimbi viaţa”, conchide psihologul Stelian Chivu.