Premii în bani pentru 30 de elevi care au obţinut medii peste 9.50 la admiterea la liceu din 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, 26 octombrie, în cadrul şedinţei ordinare, Consiliul Judeţean Galaţi a premiat 30 de elevi din mediul rural, care la admiterea la liceu de anul acesta au obţinut medii peste 9.50.

“La iniţiativa colegilor din comisia de învăţământ, am decis să răsplătim elevii din comunele judeţului Galaţi cu rezultate deosebite la admiterea la liceu în anul şcolar 2018-2019. Fiecare elev a primit 1.000 de lei, bani din bugetul Consiliului Judeţean Galaţi, şi o diplomă de merit. Sunt elevi cu rezultate şcolare foarte bune, care au reuşit să intre la colegii de prestigiu din Galaţi şi Tecuci. Sunt copii cu care ne mândrim, adevărate exemple de urmat pentru toţi elevii de gimnaziu”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Cei 30 de elevi premiaţi sunt absolvenţi ai şcolilor din Blânzi, Braniştea, Corod, Cosmeşti, Cudalbi, Cuza Vodă, Fârţăneşti, Frumuşiţa, Găneşti, Lieşti, Matca, Odaia Manolache, Slobozia Conachi, Smulţi, Suhurlui, Tuluceşti şi Vânători. Ei au fost declaraţi admişi la Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri”, Colegiul Naţional “Mihail Kogălniceanu”, Liceul Tehnologic “Costache Conachi”, Colegiul Naţional “Spiru Haret” şi Colegiul Naţional “Costache Negri”, cei mai mulţi la profilul matematică-informatică.

Cea mai mare medie aparţine unei eleve care a absolvit Şcoala Gimnazială „Elena Doamna” din comuna Cuza Vodă. Ea a fost admisă la Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” Galaţi cu media 9.90.   Consilierii judeţeni au decis continuarea programului de burse pentru elevii care frecventează cursurile instituţiilor de învăţământ special, prin care 254 de elevi  vor primi în fiecare lună un ajutor financiar de 100 de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite