Prima primărie din România care a emis un certificat de urbanism în format sută la sută digital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Galaţi este prima primărie din România care adoptă o astfel de soluţie ce a fost posibilă cu sprijinul FIDA Solutions, dezvoltator software, şi certSIGN Prestator Calificat de Servicii de Încredere.

„Intenţia noastră este să venim în ajutorul cetăţenilor cu soluţii moderne şi simple, care să reducă cât se poate de mult timpul de aşteptare, statul la cozi şi la ghişee. Există destul de multe solicitări de obţinere a certificatelor de urbanism digital, aşa că am găsit această soluţie cu sprijinul partenerilor noştri, iar de curând a fost emis primul astfel de certificat. Este o premieră în România şi un prim pas spre o administraţie mai deschisă odată cu oferirea de noi servicii electronice către cetăţeni”, a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

În momentul de faţă, un astfel de certificat poate fi obţinut prin depunerea pe site-ul primăriei a unei cereri în format electronic, iar documentul va fi transmis pe e-mail. Procesul se face fără nici un fel de interacţiune cu ghişeul primăriei.

Certificatul de urbanism emis astfel conţine semnăturile electronice calificate nominale ale reprezentanţilor primăriei, iar la final se aplică sigiliul electronic al Primăriei Municipiului Galaţi.

„Procesul de găsire a celei mai bune variante atât pentru cetăţean, cât şi pentru primărie, a fost destul de lung, în sensul că s-au testat mai multe soluţii până ce s-a ajuns la cea optimă, pentru a ne asigura că şi din punct de vedere legal este 100% sigur. Cu ajutorul soluţiilor de semnare electronică, foarte multe fluxuri de documente ale instituţiilor de stat se pot simplifica şi uşura atât munca angajaţilor, cât şi efortul cetăţenilor, iar varianta folosită la Primăria Galaţi poate fi uşor implementată în oricare altă primărie”, transmit reprezentanţii certSIGN.

Această soluţie este pe cât de utilă şi uşor de implementat, pe atât de convenabilă, cu un impact imediat în reducerea costurilor faţă de procesul clasic, pe hârtie, şi a timpilor de răspuns către cetăţeni.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite