Primăria Galaţi alocă 25 de milioane de euro pentru 18 tramvaie noi. Nu s-a mai întâmplat aşa ceva de peste 40 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunţul a fost făcut de primarul Ionuţ Pucheanu, care a precizat că este vorba despre tramvaie ultramoderne şi că finanţarea este asigurată 98% din fonduri europene şi guvernamentale, oraşul Galaţi urmând să achite doar 2% din valoare (circa 500.000 de euro).

Primarul municipiului Galaţi, social-democratul Ionuţ Pucheanu, a anunţat că în perioada următoare se vor cheltui aproape 120 de milioane de lei (circa 25 de milioane de euro) pentru achiziţionarea a 18 tramvaie noi.

„Tramvaiele ce vor fi achiziţionate vor fi dotate cu facilităţi pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, aer condiţionat, sistem de numărare a călătorilor, sistem e-ticketing, sistem pentru informarea cetăţenilor. Este pentru prima dată când Primăria Galaţi achiziţionează tramvaie noi, cele care există acum în parcul societăţii de transport public local fiind vechi de vreo 40 de ani", a precizat primarul Ionuţ Pucheanu.

Contractului de achiziţie a fost scos la licitaţie pe portalul SEAP, criteriul de atribuire urmînd să fie „cel mai bun raport calitate-preţ”, iar ofertele sunt aşteptate până pe 2 iulie 2018.

Potrivit caietului de sarcini, Primăria Galaţi îşi doreşte un acord cadru pe 24 de luni, cu un singur operator, care va livra minimum opt tramvaie şi maximum 18. Achiziţia are ca surse de finanţare fondurile europene nerambursabile - 85 la sută, bugetul naţional - 13 la sută şi bugetul local - 2 la sută.

Un calcul simplu, pe baza cifrelor avansate în amintitul document, arată cu un tramvai nou ar putea costa până la 3,1 milioane de euro, un preţ estimativ realmente umflat de cei care au făcut caietul de sarcini, dacă ţinem cont că ultra-modernele tramvaie fabricate de Astra Arad (adevărate bijuterii de tehnologie; apreciate în toată Europa) se vând în prezent cu sume cuprinse între 1,2 şi 1,4 milioane de euro bucata.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite