Primăria promite 20 de minibuze noi pentru transportul public. Vor ajunge pe trasee până la finele lui 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minibuzele care circulă deja pe străzile din Brăila FOTO Obiectiv Vocea Brăilei
Minibuzele care circulă deja pe străzile din Brăila FOTO Obiectiv Vocea Brăilei

Minibuzele vor fi folosite pe traseele secundare din Galaţi, unde străzile sunt mai înguste, iar intersecţiile mai greu de abordat de către autobuzele obişnuite. Mijloace de transport de acest fel (cu 21-30 de locuri) există deja în dotarea companiei de transport public din Brăila, unde s-au dovedit eficiente.

Municipalitatea din Galaţi a anunţat că a demarat procedurile de cumpărarea de mijloace de transport public noi. Este vorba despre 20 de minibuze, care vor ajunge pe trasee până la sfârşitul acestui an.

Anunţul a fost făcut de primarul Ionuţ Pucheanu, care a spus că municipalitatea a scos la licitaţie un contract în acest sens şi aşteaptă oferte până pe data de 18 martie. 

„Dorim să cumpărăm 20 de minibuze moderne, pentru transportul călătorilor, care vor fi dotate cu sistem automat de taxare, cu instalaţii de încălzire şi aer condiţionat, precum şi cu trape de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Aceste autobuze, care vor transporta minim 21 de călători, sunt necesare pentru un acces facil, în special pe străzile secundare. Am scos la licitaţie contractul de achiziţie, iar până pe data de 18 martie aşteptăm ofertanţii”, a anunţat edilul pe pagina sa de Facebook. 

Ionuţ Pucheanu a spus şi că, în curând, va fi lansată şi licitaţia pentru achiziţionarea celor 50 de autobuze electrice hibrid. „Totodată, gălăţenii vor beneficia şi de tramvaie noi. 10 dintre acestea vor fi achiziţionate prin intermediul Ministerului Dezvoltării, iar 8 de către noi”, a menţionat primarul.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite