Galaţi

articolul anterior articolul urmator

Primele autobuze electrice au ajuns la Galati. Când vor fi puse în circulaţie

0
22 Feb 2021 12:09:36
Autor: Cornelia Mazilu
sursa: Primăria Galati
sursa: Primăria Galati

Primele două autobuze hibrid, din lotul de 20 achiziţionate de către Primărie, au ajuns, luni, la Galaţi. Cele două autobuze hibrid vor intra în circulaţie în curând, iar până la sfârşitul lunii iulie  furnizorul va trebui să livreze întregul lot.

 

„Pentru prima dată gălăţenii vor circula cu autobuze hibrid noi. Continuăm astfel abordarea ecologică şi modernizăm transportul public în comun, iar astăzi avem iată la Galaţi primele două autobuze din lotul de 20, restul urmând să ajungă în următoarele luni. Mereu am susţinut achiziţia doar de mijloace noi şi moderne pentru a asigura un transport civilizat şi, deşi acest lucru presupune un efort financiar consistent, vorbim despre investiţii pe termen lung în folosul gălăţenilor, al nostru, al tuturor. Mai mult, un transport public curat însemnă un oraş curat”, a declarat Ionuţ Florin Pucheanu, primarul municipiului Galaţi

Noile autobuze model Urbino 12 Hibrid au 12 metri lungime, sunt prevăzute cu trei uşi, au o capacitate de transport de minim 90 călători, scaune confortabile, podeaua coborâtă, rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, spaţiu rezervat pentru aceste persoane, prevăzut cu centură de siguranţă, instalaţii de aer condiţionat şi încălzire, camere video, sistem GPS, echipamente audio-video pentru informarea călătorilor, instalaţii pentru echipamentele de e-ticketing.

 

Autobuzele sunt prevăzute cu motor diesel Euro VI cu un consum redus de combustibil, iar pentru alimentarea motorului electric se va utiliza un sistem de stocare a energiei electrice, tehnologie ce va permite încărcarea acumulatorilor în timpul mersului.

 

Cele două autobuze hibrid vor intra în circulaţie imediat ce se vor încheia formalităţile de înmatriculare, iar până la sfârşitul lunii iulie a acestui an furnizorul va trebui să livreze întregul lot. 

Autobuzele vor avea o garanţie de trei ani, valoarea contractului fiind de 33.600.000 lei fără TVA, furnizor fiind Solaris Bus&Coach SRL.

Vă recomandăm şi: 

Alba Iulia va avea 13 autobuze electrice. A fost semnat contractul în valoare de 34 de milioane de lei
 
Municipiul Constanţa va avea 20 de autobuze electrice. Pe ce rute vor circula
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările