Primele imagini din fabrica din Elveţia unde se construieşte cea mai performantă staţie de epurare din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
epurare

Elveţienii construiesc o staţie de epurare pentru România, care face parte dintr-un proiect unic în valoare de peste 100 de milioane de euro. Este vorba de cel mai mare şi modern sistem de management al deşeurilor din ţară, care se realizează în judeţul Galaţi. Luna viitoare staţia de epurare va ajunge în ţară.

  „Primele imagini din fabrica din Elveţia în care se realizează staţia de epurare pentru depozitul de deşeuri menajere de la Valea Mărului. Cea mai performantă staţie de epurare care va exista în România pentru tratarea levigatului este în plin proces de realizare la o fabrică de lângă Berna”, a anunţat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Staţia de epurare este construită de către una dintre cele mai mari companii din lume, cu proiecte implementate deja în Elveţia, Marea Britanie, Germania, Olanda sau Africa de Sud.

„Staţia de epurare va fi complet automatizată şi va fi echipată cu cele mai noi tehnologii din domeniu, conform noilor criterii de mediu de la nivelul Uniunii Europene. Testele şi probele de funcţionare vor fi realizate în perioada următoare, iar luna viitoare staţia de epurare va ajunge la Galaţi, urmând să înceapă operaţiunile de montare şi conectare la reţeaua depozitului de deşeuri menajere de la Valea Mărului”, a adăugat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi. 

epurare

sursa foto: CJG

Valoarea staţiei de epurare este de peste 4.2 milioane de lei, fonduri europene atrase de către Consiliul Judeţean în cadrul proiectului de management al deşeurilor din judeţul Galaţi. Investiţie de peste 100 de milioane de euro.

În cadrul proiectului vor fi construite mai multe staţii de compostare, de sortare şi de transfer pentru deşeuri şi vor fi cumpărate maşini şi pubele de gunoi pentru toate localităţile din judeţul Galaţi. Investiţia creează 800 de locuri de muncă. 400 dintre acestea sunt disponibile în perioada lucrărilor, iar celelalte 400 vor fi după finalizarea investiţiei. 

   

Vă recomandăm şi: 

 

Noul pod peste Dunăre, Golden Gate-ul de la Brăila. Se lucrează la 192 de metri deasupra solului VIDEO 

 

Podul hobanat cât un bloc de 24 de etaje. Stadiul celei mai complexe lucrări de infrastructură din ultimii 30 de ani din Galaţi

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite