Probleme cu transportul pe Dunăre din cauza secetei. La Galaţi, o insulă de nisip a apărut în mijlocul fluviului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa FOTO: Cornelia Mazilu
Sursa FOTO: Cornelia Mazilu

Dunărea este la o cotă foarte mică, iar debitele sunt în scădere de la o zi la alta. Potrivit specialiştilor, în zona Cernavodă sunt cele mai multe puncte critice. Tot din cauza secetei a apărut şi insula de nisip din mijlocul Dunării, iar bacurile traversează cu întârziere.

 Reprezentanţii Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) spun că seceta a determinat scăderi spectaculoase ale debitelor fluviului. La Galaţi, mira de măsurare a nivelului apei a rămas în întregime pe uscat, miercuri, 6 iulie, cotele Dunării fiind de 95 de centimetri, în scădere cu cinci centimetri faţă de ziua precedentă. În punctele critice din zona românească, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos a început deja operaţiunile de dragaj pentru ca navele să nu rămână în bancurile de nisip.

„Din cauza secetei, debitele sunt foarte mici, sunt la 2.700, sunt foarte mici şi din nefericire sunt încă în scădere. Atât timp cât nu vine apă de nicăieri, nu are de unde să ajungă în Dunăre, să crească cotele. Problema e că la depunerile care sunt, pe partea de dragaj. Noi, partea română, ne-am făcut şi ne facem treaba, însă colegii bulgari nu sunt alături de noi. Problemele sunt pe partea de administrare româno-bulgară. Noi facem, ei nu fac şi de aceea săptămâna trecută la Belene am avut aproape patru convoaie, nave ce au avut eveniment de navigaţie, nave care au eşuat din diferite motive. Dacă avem o zonă comună de administrare trebuie să facă şi unul, şi altul. Noi nu avem voie să facem dragare în zona lor”, a declarat Florin Uzumtoma, director căi navigabile AFDJ Galaţi.

dunare

Sursa FOTO: Cornelia Mazilu

Probleme şi pe Dunărea maritimă

Potrivit reprezentanţilor AFDJ, pe Dunărea maritimă sunt probleme cu numărul mare de nave care stau la intrare la Sulina, la gura de vărsare. „Este un întreg comandament acolo, însă nu avem prea multă înţelegere din partea părţii ucrainene, care solicită să intre cât mai multe nave. Pe ei îi interesează cantitatea de marfă, pe noi ne interesează fără doar şi poate siguranţa navigaţiei, şenalul să nu fie afectat. Dunărea nu este numai a ucrainenilor, a românilor sau a bulgarilor, este Dunăre internaţională şi, ca atare, trebuie să menţinem condiţiile de circulaţie, care să permită oricărei nave să circule”, susţine directorul de căi navigabile.

Tot din cauza secetei a apărut şi insula de nisip din mijlocul Dunării, insulă care nu este în şenalul navigabil. Cursele de trecere bac de la Galaţi spre Tulcea trebuie să ocolească şi 500-600 de metri din cauza apariţiei bancului de nisip, iar asta înseamnă costuri suplimentare. Chiar şi aşa, momentan, tarifele nu au fost modificate. „Din cauza scăderii Dunării a apărut această insulă. Pe noi ne afectează la durata timpului de traversare, între cinci şi zece minute în plus faţă de o cursă normală. Urcăm în amonte vreo 500-600 de metri. Dacă Dunărea va scădea foarte drastic, o să ocolim din ce în ce mai mult până nu se va mai putea. Nu plouă, asta e marea problemă”, spune Aurel Neagu, căpitan fluvial Navrom Bac.

bac

Sursa FOTO: Cornelia Mazilu

Activitatea din porturi este perturbată deoarece adâncimea la cheu este mai mică, navele de mare capacitate nu mai pot acosta. Şi Siretul şi Prutul au debite insignifiante, de cinci-şase ori mai mici decât în mod normal.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Guvernul alocă 450 de milioane de lei pentru susţinerea fermierilor afectaţi de pandemie. Ce condiţii trebuie să îndeplinească beneficiarii

Cultivatorii de cartofi ar putea primi în acest an un sprijin financiar de 200 de euro/ha. Ce presupune proiectul publicat de Ministerul Agriculturii

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite