Profesoara distinsă cu premiul „Merito“ care îşi învaţă elevii să viseze. „Scopul meu este să nasc în ei ceva de lungă durată“
0Diana Cătălina Popa (38 de ani) este profesoară de limba şi literatura română la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri” din Galaţi şi unul dintre cei mai valoroşi dascăli din România. Stau dovadă două prestigioase distincţii primite de aceasta în 2016, premiul "Merito", ce se acordă doar profesorilor cu vocaţie din România, şi Ordinul "Meritul pentru Învăţământ în grad de Cavaler", acordat de preşedintele României.
Diana este unul dintre puţinii dascăli din România pentru care elevii au făcut grevă ca să nu plece. Se întâmpla în 2003, când abia intrase în învăţământ ca suplinitor la catedra de limba şi literatura română de la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri” (CNVA) din Galaţi, iar elevii săi i-au mulţumit după absolvire pentru că i-a învăţat să viseze.
Ar fi putut rămâne la Iaşi, unde a absolvit Facultatea de Litere şi unde i se oferise un post de asistent universitar, dar a revenit la CNVA, liceul pe care l-a urmat la Galaţi, pentru că acolo se simte ”acasă”. Pasiunea pentru limba română vine de la străbunicul său, Simion Hârnea, considerat unul dintre cei mai buni culegători de folclor din Vrancea, care a avut muzeu şi casă memorială la Năruja.
”Cumva, gena asta asta s-a transmis mai departe către nepoata lui preferată, mama mea, care scria foarte bine. Scrisorile pe care şi le-au trimis ar merita publicate”, ne dezvăluie câteva detalii Diana din istoria familiei sale. Încă de mică a scris proză şi poezie, pentru care a obţinut şi câteva premii, iar la liceu a participat la olimpiadele judeţene şi naţionale de limba şi literatura română, de asemenea, cu rezultate notabile. A început să cocheteze cu ideea de a deveni profesor în facultate, când a început să facă practică pedagogică.
”Am văzut cum mă simt într-o clasă, cum comunic cu copiii. M-am simţit în elementul meu, nu am avut emoţii, a fost o bucurie şi pentru mine, dar şi pentru ei. Profesoara noastră de la facultate, mentorul nostru, i-a lăudat pe toţi colegii mei, le-a spus tuturor câte ceva, i-ar mie mi-a spus doar <<a fost bine>>, ceea ce mi s-a părut foarte ciudat. După ce au plecat toţi, m-a luat deoparte şi mi-a spus că nu a vrut să îi facă pe ceilalţi să se simtă prost, dar a fost ceva extraordinar şi nu a văzut niciodată o asemenea comunicare deschisă cu copii”, ne mărturiseşte Diana.
Nu ţine lecţii, creează competenţe
Metoda sa de predare iese cumva din tipare. Dascălul porneşte de la subiectele care îi interesează pe elevi şi îi aduce la subiectul care îl predă la clasă. Diana este un deschizător de drumuri când vine vorba de schimbat mentalităţi. Le spune permanent elevilor săi că este cât se poate de firesc să îşi poată schimba opţiunile nu numai în clasa a XII-a, când urmează să dea Bacalaureatul, dar şi ca adulţi, la 40, 50 de ani, dacă simt că nu sunt făcuţi pentru meseria sau profesia pe care o practică.
Profesoara are la activ o pleiadă de premii, fiind recompensată cu titulatura "Profesor pentru Excelenţă” de către Ministerul Educaţiei în anii 2007, 2013, 2014 şi 2015, "Profesor pentru Excelenţă” de către Inspectoratul Şcolar Galaţi în 2007, 2013, 2014, 2015, 2016, dar şi cu „Diploma pentru Performanţă” de către Primăria Galaţi în 2013 şi 2014. Diana are un masterat în „Teoria şi practica textului” şi un doctorat în Filologie, fiind implicată în numeroase activităţi extraşcolare şi de voluntariat, printre cele mai importante numărându-se cea de public speaker în cadrul TEDx, SuperTeach şi KineDok, coordonator de voluntari la Starfish Volunteering Club, formator şi coordonator la Ateliere de storytelling, peer-education, coaching şi dezvoltare personală.
De asemenea, este unul dintre coautorii ”Manualului de Limba şi literatura română pentru clasa a V-a” publicat în 2017 şi a lucrării auxiliare ”Limba şi literatura română. Suport teoretic şi aplicaţii practice - clasa a VI-a”, apărut în 2018. Îţi aminteşte acum puţin de 2003, când elevii de la clasele unde preda au făcut grevă după ce a fost anunţată că nu mai poate continua ca suplinitor.
”Am fost anunţată că din pricina unei erori, unei confuzii, unei situaţii, nu mai pot să rămân şi atunci au făcut copiii grevă. Pentru mine a fost o declaraţie de dragoste nemaipomenită, dar şi un moment în care m-am speriat foarte mult. Îmi amintesc că era într-o marţi, am intrat în clasă şi am observat că elevii se comportau obişnuit, dar aveau o anumită privire. I-am întrebat imediat ce au făcut, iar ei mi-au spus că au chemat presa, au făcut o comisie, au scris un memoriu şi l-au trimis la inspectoratul şcolar”, îşi aminteşte episodul Diana, care este şi acum profund impresionată de gestul copiilor de la cele şase clase la care preda atunci.
Chiar dacă tot a fost nevoită să plece, greva elevilor a marcat-o, contând enorm pentru dascălul şi omul care avea să devină. A predat apoi la Colegiul „Elena Doamna” din Galaţi, Liceul „Sfânta Maria” şi Şcoala Gimnazială Nr. 16 „Nicolae Bălcescu”, unde a simţit că elevii aveau nevoie de îndrumarea ei pentru a învăţa să scrie şi să citească, dar şi pentru a promova examenele. Îi vedea uneori în piaţă, de Sărbători, cerşind sau vânzând crengi de brad ca să poată face rost de bani pentru o pâine.
Şi la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri”, unde predă în prezent, copiii au nevoie de Diana, însă este o cu totul altă nevoie. Dascălul îi ajută să performeze, dar mai ales le este aproape şi îi ajută să se dezvolte personal. Acesta este şi motivul pentru care a primit premiul ”Merito”, unul dintre cele mai prestigioase distincţii care se acordă dascălilor cu vocaţie din România.
”Am schimbat ceva în paradigma asta a raportului dintre elev şi profesor. Eu nu sunt un om spectaculos, mi se pare că sunt un om foarte simplu. Cunosc profesori foarte buni, care mie mi se pare că sunt mai buni decât mine. E vorba până la urmă de bucuria de a trăi, iar dacă simţi această bucurie într-o şcoală, înseamnă că eşti un profesor bun. La orele mele, copiii nu se simt constrânşi. Niciodată nu ofer o informaţie pur şi simplu, ci am nevoie să pornesc de la ceva ce ţine de ei. Le pun o întrebare, primesc câteva răspunsuri şi pe baza lor eu construiesc. Nu vreau să le ofer totul pe tavă, pentru că nu aş face altceva decât să le ofer conţinuturi, ori scopul meu este să le creez competenţe, să îi ajut să gândească, să analizeze, deci să nasc ceva în ei de lungă durată”, ne oferă Diana câteva dintre motivele pentru care crede că a fost răsplătită cu prestigioasa distuncţie.
”Profesoratul nu mai trebuie să fie o opţiune de compromis”
Dascălul se orientează mereu în funcţie de profilul claselor la care predă. Are clase foarte energice şi dinamice, pe ai căror elevi îi învaţă să lucreze organizat, algoritmic, să capete exerciţiul cercetării, al analizei profunde, dar are şi clase foarte cuminţi, cu copii raţionali, cu care lucrează ca să îşi depăşească limitele şi să iasă din zona de confort. Diana crede că situaţia actuală a învăţământului românesc nu este sistemul în sine, ci profesorii, iar întrebarea care ar trebui să se pună este cum aducem oameni buni la catedră?
”Dacă profesorul de la clasă este slab, dacă nu îşi doreşte să fie acolo…Trebuie să motivăm oamenii valoroşi să rămână acolo. În primul rând, trebuie să le explicăm că este foarte important ceea ce fac, că nu reprezintă o pătură inferioară a societăţii. Riscul cel mai mare nu este ca societatea să perceapă profesorul ca pe ceva negativ, ci profesorul să se perceapă pe sine negativ, să nu mai aibă încredere în rostul lui, să nu se mai simtă apreciat. Profesoratul nu mai trebuie să fie o opţiune de compromis. Noi, cu toţii, avem nevoie de apreciere, de validare. În psihologie, acesta este unul dintre elementele de bază. Pentru ca un om să se poată dezvolta, el trebuie să se simtă validat”, punctează dascălul, care crede că fiecare dintre noi poate învăţa ceva din fiecare experienţă de viaţă pe care o are şi fiecare persoană cu care interacţionează, numai să aibă această disponibilitate.
Se încarcă comentariile...
