Profesorul Sergiu Tofan a plecat la cele veşnice

Profesor de filosofie, de istoria religiilor, politolog, tată, dar mai ales om, Sergiu Tofan a plecat să dialogheze cu Heidegger, Eliade, Origen şi Dumitru Stăniloaie. Profesorul a părăsit această lume pentru a cunoaşte ne-fiinţa.

Sergiu Tofan a încetat ieri din viaţă la vârsta de 52 de ani. A fost şeful catedrei de Filosofie-Sociologie a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos". A scris zece cărţi, a avut un mandat în Camera Deputaţilor şi a condus vreme de patru ani Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional.

Absolvise două facultăţi: Istorie-Filosofie şi Teologie Ortodoxă – ambele la Bucureşti. Era  profesor universitar doctor la catedra de Filosofie-Sociologie a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”. 

Cărţi publicate: De la arhaic la liturgic (1995); Mircea Eliade, destinul unei profeţii (1996); Ştiinţa politicului (1999); Ispita politicului (1999); Serbia - eseu despre contingenţa care ucide (1999); Mircea Eliade, lecturi infidele (2000); Origen - între teologie şi filosofie (2003); Mic dicţionar al ereziilor evului patristic (2003); Heidegger (2009).

Sicriul cu corpul neînsufleţie este depus la Biserica "Sf. Nicolae". Înmormântarea va avea loc duminică, 12 iunie, la ora 11.00.

Dumnezeu să vă odihnească în pace, domnule profesor!

Vă prezentăm ultimul interviu pe care l-a acordat Sergiu Tofan pentru "Adevărul de Seară", in data de 22 iunie 2010.

Sergiu Tofan: „Mi-am cumpărat o bască în care, rareori, mă doare

Perspectiva de a avea un guvern european alcătuit din tehnicieni provenind din ţări cu reale performanţe economice, unul care să-l înlocuiască pe cel existent, nu i se pare o chestiune cu aplicare reală.

Consideră că: „Un profesionist străin nu-i, neapărat, mai „gaga" decât unul român şi viţăvercea. Cât despre un «guvern european», avem, deja, unul. Se cheamă Comisia Europeană. Dacă asta e bine sau rău, de mult nu mă mai întreb pentru că este inevitabil. Iar dacă vom mai avea sau nu un guvern «român», mărturisesc că, de curând, mi-am cumpărat o bască în care, rareori, mă doare".

Nu consideră ca fiind apatică şi lipsită de vână atitudinea protestatarilor români de până acum, dimpotrivă, „Pentru prima dată, cu prilejul actualei crize, am văzut, la meeting-uri, poliţişti aruncându-şi caschetele înspre Palatul Victoria. Pe de altă parte, te informez că, aproape 20 de ani, am participat la proteste şi greve până (vorba lui Cocoşilă) «m-a luat dracu». Aşa că, în această speţă, nu mă simt cu nimic vinovat".

Se împotriveşte ideii că politica ar fi vreun domeniu al diavolului în care totul se negociază, se drămuieşte şi nimic nu rămâne sacru.

„În registrul «realului», răspunsul este «da», politica e a diavolului. În cel al «idealului» este, însă, cea mai nobilă îndeletnicire a omului, după vorbirea cu Dumnezeu", ne spune profesorul.

Pledoarie pentru Heidegger

De la Heidegger pornind, totul tinde să devină mai puţin întunecat. Acestui gânditor german i-a consacrat mai multe studii şi o carte publicată în 2009.

La întrebarea „De ce să-l mai citim pe Heidegger?", Sergiu Tofan răspunde cu vorbele lui Ilie Moromete: «Dintr-adins, Nilă! Ca să întrebe proştii!».

Apoi precizează: „Pentru că este vital. Întrebând, prostul face primul pas către des-prostire. Heidegger nu avea nimic dintr-un profet sau dintr-un mântuitor. Nu-şi propusese să schimbe lumea sau să-i facă pe oameni fericiţi. A pus, doar, diagnosticul: omul concret-istoric este o «fiinţare» căzută în afara esenţei sale".

Întrebări şi răspunsuri:

Limbajul este instrumentul prin care politicienii îi prostesc veşnic pe cetăţeni?

Politicianul de acest tip reprezintă exemplul cel mai teribil de om care se auto-prosteşte, astfel încât, oricât de bine ar ajunge s-o ducă din punct de vedere material, va avea un sfârşit (spiritual) de groază.

Cum se mai vede criza?

Mă surprinde cum oameni întregi la cap consideră că bugetarii şi-au binemeritat diminuarea salarială, că privaţii, ca salvatori, şi aşa o duceau greu, că medicul de la urgenţe, pompierul, poliţistul ar fi nişte neisprăviţi şi nişte întreţinuţi! Din fericire, sunt mulţi care gândesc altfel.

Ce vă place?

Copiii, femeile frumoase (în consecinţă - sexul), onestitatea, Edith Stein, Alexandru Paleologu, sarmalele cu varză, Dumitru Stăniloae, peştele în saramură, Van Gogh, Heidegger, Nat King Cole, Bach, Pavel Florensky, Camus şi, peste tot şi toate, Marilyn Monroe.

Ce nu vă place?

Comunismul, Ion Iliescu, C.V. Tudor, Pavel Coruţ, Barack Obama (nu pentru că e negru, ci pentru că e un zero tăiat în patru la toate criteriile pe care un preşedinte al SUA ar trebui să le îndeplinească ), Monica Tatoiu, Adrian Păunescu, Silviu Brucan (nu contează că e mort).