Protestele de la ArcelorMittal Galaţi s-au încheiat. Patronatul şi salariaţii au semnat noul contract colectiv de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit conducerii companiei, acordul semnat de cele două părţi prevede creşterea salariilor pentru muncitori în medie cu 15%, o creştere a valorii bonurilor de masă cu 58%, dar şi alte beneficii financiare.

Protestele de la combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi s-au încheiat după ce, în urma unor negocieri dure, care s-au derulat pe parcursul ultimelor două luni, reprezentanţii patronatului şi cei ai salariaţilor au ajuns la un consens şi au semnat contractul colectiv de muncă pe 2018.

Potrivit unui comunicat de transmis de conducerea ArcelorMittal, „acordul prevede pentru muncitori creşterea salariilor în medie cu 15%, a valorii bonurilor de masă cu 58% dar şi alte beneficii financiare. Noul contract pune o bază solidă pentru continuarea transformării unităţii noastre şi adaptării acesteia la noile realităţi economice dificile”.

În esenţă, creşterea salariilor va fi de 200 de lei brut, la care se adaugă suma de 100 de lei net provenită din majorarea valorii bonurilor de masă. Practic, de la 1 ianuarie 2018, personalul direct productiv va încasa cu aproximativ 230-240 de lei mai mult.

Sunt majorate şi cele cinci prime anuale, precum şi primele speciale. Astfel, primele de Paşti, de Crăciun şi cea de vacanţă vor fi de 240 de lei, iar prima de aniversare şi cea de Ziua Metalurgistului vor rămâne 200 de lei, în vreme ce primele speciale pot ajunge şi la 1.000 de lei.

Cum era de aşteptat, semnarea acordului nu a mulţumit pe toată lumea. Dacă la nivelul conducerii sindicale declaraţiile sunt pline de optimism, pe reţelele de sociale se fac comentarii acide din partea angajaţilor, care apreciază că patronatul ar trebui să ia în seamă majorări mult mai mari. „Muncim în siderurgie, nu la frizerie”, este cea mai frecventă expresie vehiculată.

De altfel, angajaţii au adus şi argumente solide în sprijinul revendicărilor, cel mai relevant fiind acela că în combinatele siderurgice din Polonia şi Cehia, care vând oţelul la acelaşi preţ ca ArcelorMittal Galaţi, salariile sunt cel puţin duble. Comparaţia nu cuprinde însă şi date despre costurile pe tona de oţel şi despre productivitatea muncii (capitol absolut esenţial), aşa că este greu de spus în ce măsură lucrurile sunt cu adevărat comparabile.

Vă reamintim că ultima lună angajaţii ArcelorMittal Galaţi au protestat constant în afara orelor de lucru, în faţa sediului administrativ fiind de fiecare dată până la 1.000 de oameni care cereau salarii mai bune şi condiţii de muncă decente. Niciunul dintre proteste nu a fost asumat de sindicatele de pe platformă. mişcările fiind considerate spontane, chiar dacă ele au fost convocate pe reţelele de socializare. În prezent, combinatul siderurgic gălăţean mai are 5.800 de angajaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite