Proxenet care a traficat inclusiv o fată de 15 ani, iertat de închisoare. Judecători: „Nu este o gravitate extrem de ridicată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Un bărbat de 44 de ani şi-a racolat inclusiv concubina pentru a practica prostituţia în garsoniera proprie, pe care a transformat-o în bordel. Condamnat iniţial la o pedeapsă cu executare, proxenetul a scăpat de închisoare la instanţa de apel, care consideră că ”şi-a revizuit comportamentul”.

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Dorin Francesco Albu, un bărbat de 44 de ani, la trei ani de închisoare pentru proxenetism în formă continuată. Decizia a fost pronunţată pe 26 noiembrie, în condiţiile în care urmărirea penală a durat nu mai puţin de 7 ani şi 4 luni, iar la finele lui 2020 a fost finalizat rechizitoriul şi a avut loc trimiterea în judecată.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada octombrie 2012 – iulie 2013, bărbatul a recrutat o tânără de 24 de ani şi o adolescentă de 15 ani, cărora le-a pus la dispoziţie locuinţa lui din Galaţi ca să se prostitueze. După ce a fost prins, a negat că le-ar fi înlesnit fetelor practicarea prostituţiei, însă în faţa judecărilor a recunoscut tot şi a cerut judecarea procesului în procedură simplificată.

Judecătoria Galaţi l-a condamnat iniţial la 4 ani de închisoare cu executare, dar Curtea de Apel Galaţi a rejudecat procesul, reducând pedeapsa la 3 ani de închisoare şi dispunând suspendarea sub supraveghere a acesteia pentru un termen de încercare de 3 ani. 

Decât şomer, mai bine proxenet

Totul a început în 2012, când tânăra de 24 de ani şi bărbatul au început o relaţie. Pentru că nu îşi găsea un loc de muncă, Dorin Francesco Albu i-a propus partenerei sale să se prostitueze. Acesta a postat pe un forum de discuţii un anunţ privind oferirea de servicii sexuale, iar la datele de contact şi-a trecut telefonul personal.

În februarie 2013, relaţia dintre cei doi s-a încheiat, dar femeia a continuat să se prostitueze, iar proxenetul a ajutat-o să posteze un alt anunţ prin care îşi oferea serviciile sexuale. ”Afacerea” se derula într-o garsonieră a bărbatului din Galaţi.

Atât fata, cât şi fostul său partener negociau cu clienţii preţul, iar banii erau împărţiţi egal, tânăra de 24 de ani contribuind apoi şi la cheltuielile de întreţinere ale garsonierei transformată în bordel. 

”În urma practicării prostituţiei, persoana vătămată obţinea sume de bani cuprinse între 500 de lei şi 800 de lei săptămânal, respectiv minim 2.000 de lei lunar, cu precizarea că desfăşura această activitate doar în cursul săptămânii, sâmbătă şi duminica mergând la cei 4 copii minori ai acesteia”, au stabilit anchetatorii.

Prostituată la 16 ani

În februarie 2013, Dorin Francesco Albu a înlesnit practicarea prostituţiei şi pentru o adolescentă de 16 ani în aceeaşi garsonieră, după scenariul amintit anterior. Câteva luni mai târziu, bărbatul s-a împăcat cu fosta iubită, reluându-şi rolul de proxenet, în sensul că i-a pus la dispoziţie locuinţa ca să îşi vândă trupul contracost.

”Afacerea” mergea atât de bine, încât tânăra de 24 de ani i-a propus copilei de 16 ani să se mute în garsoniera proxenetului ca să continue să se prostitueze. Interesant de amintit este că, pe 15.03.2013, Dorin Francesco Albu a fost vizitat de părinţii săi, care au fost extrem de deranjaţi de prezenţa minorei în locuinţa sa, iar aceasta a fost nevoită să plece.

Dat de gol de concubină

Bărbatul şi cele două fete intraseră deja în vizorul poliţiştilor, iar pe 4.07.2013 în garsoniera acestuia a fost efectuată o percheziţie, în urma căreia au fost găsite sume de bani, inclusiv asupra bărbatului, despre care concubina acestuia a recunoscut că provin din practicarea prostituţiei.

”Pe durata de timp cât a locuit cu inculpatul, persoana vătămată obţinea aproximativ 600 de lei pe săptămână şi 2.000 – 3.000 de lei pe lună, bani pe care i-a împărţit cu inculpatul”, se menţionează în rechizitoriu.

Audiat de poliţişti, Albu Dorin Francesco a negat orice implicare în afacerea cu sex. El a susţinut iniţial că nu le-a racolat pe fete pentru practicarea prostituţiei şi nici nu a luat vreun ban de la ele. A negat chiar că ar fi ştiut de faptul că adolescenta îşi vindea trupul în garsoniera lui. A recunoscut că iubita lui se prostitua, dar susţine că îşi alegea singură clienţii, iar el a ajutat-o doar să posteze anunţul privind oferirea de servicii sexuale pe forumul de discuţii.

Pus ulterior în faţa probelor, printre care se numără şi declaraţia unui martor căruia proxenetul i-a propus să întreţină relaţii sexuale cu concubina lui şi apoi l-a condus chiar el la garsonieră, Dorin Francesco Albu a recunoscut acuzaţia de proxenetism şi a cerut judecarea în procedură simplificată.

”Nu s-a mai abătut de la normele de convieţuire în societate”

Judecătoria Galaţi l-a condamnat iniţial la 4 ani de închisoare cu executare, dar instanţa de apel a întors sentinţa. Curtea de Apel Galaţi a considerat că se impune reducerea cuantumului pedepsei principale de la 4 ani la 3 ani închisoare printre altele pentru că ”fapta a fost comisă într-o perioadă relativ redusă de timp, respectiv 9 luni, din luna octombrie 2012 până în luna iulie 2013”.

”Activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, în sensul înlesnirii practicării prostituţiei de către persoanelor vătămate prin punerea la dispoziţia acestora a locuinţei sale şi prin racolarea de clienţi, nu prezintă o gravitate extrem de ridicată. Mai mult, de la data comiterii faptei - iulie 2013 şi până în prezent, a trecut o perioadă mare de timp, fără ca inculpatul să mai comită alte fapte penale şi fără ca acesta să se abată de la normele legale de convieţuire în societate”, şi-au motivat decizia judecătorii Curţii de Apel Galaţi.

Magistraţii au apreciat şi că se impune suspendarea executării pedepsei pentru că proxenetul şi-a revizuit comportamentul şi a avut locuri de muncă stabile după ce a fost prins de poliţişti.

”Inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, a manifestat interes pentru desfăşurarea procedurilor şi s-a prezenta în faţa instanţelor de judecată, la instanţa de fond şi la instanţa de apel. 

Totodată, având în vedere aspectele invocate mai sus, considerăm că este fondat şi motivul de apel invocat de inculpat referitor la modificarea modalităţii de executare a pedepsei. 

Astfel, faţă de persoana inculpatului, de conduita avută anterior şi după data săvârşirii infracţiunii, de comportamentul procesual, de posibilităţile sale de îndreptare, apreciem că aplicarea unei pedepse cu închisoarea este suficientă pentru îndreptarea şi reeducarea sa. 

În acest sens, avem în vedere împrejurările că inculpatul a manifestat o atitudine sinceră recunoscând şi regretând fapta comisă, anterior comiterii infracţiunilor a manifestat un comportament demn în societate, şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii. 

De asemenea, apreciem că scopul procesului penal poate fi atins prin suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicată de prima instanţă, cu consecinţa supravegherii conduitei inculpatului pe parcursul termenului stabilit conform art. 92 Cod penal, respectiv de 3 ani”, a stabilit instanţa de judecată.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Tinere răpite şi forţate să se prostitueze în Occident. Proxeneţii au folosit banii ca să cumpere maşini de lux

Manager la o multinaţională, proxenet în timpul liber. Cum racola bărbatul tinerele pe care le obliga să se prostitueze

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite