Record la naştere/O poliţistă a născut cel mai mare copil din 2011. Acesta are 5,9 kilograme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii de la Maternitatea Spitalului de Urgenţă Galaţi au avut ieri parte de o naştere mai puţin obişnuită. O tânără de 30 de ani a născut un copil care cântăreşte 5,9 kilograme.

Mihaela Nedea, în vârstă de 30 de ani, este începând de ieri fericita mamă a unui băieţel perfect sănătos, care a cântărit 5.900 de grame la naştere. Atât sarcina, cât şi operaţia de cezariană au decurs normal astfel încât mama şi fătul nu au avut absolut nicio problemă sau altă complicaţie.

Tânăra mămică, poliţistă în cadrul Secţiei 4, spune că nu are de gând să-şi îndrume fiul, pe numele lui Andrei, tot către această meserie.
 
„În momentul de faţă mă simt foarte bine. Naşterea a decurs normal. Numele Andrei l-am ales pentru că este numele unei rude apropiate”, spune Mihaela Nedea, mama copilului.



Medicii au fost şi ei uimiţi de greutatea celui mic şi speră ca acesta să nu aibă se suferit pe viitor. 

„Galaţiul este fruntea şi la naşteri. Mamă poliţistă, copil de aproape şase kilograme fără un pachet de unt. Probabil că acest băieţel va fi u falnic poliţist, care va prinde infractorii, precum mama sa”, spune Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.
 
Ultimul caz asemănător a avut loc în urmă cu aproximativ cinci ani, când o altă femeie a dat naştere unui copil de 6,4 kilograme.

image
Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite