Replica în bătaie de joc a unui traficant de carne vie către o elevă care ameninţa că se sinucide: „Hai, că n-ai curaj!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un individ extrem de periculos, Petrică Bejenaru, zis „Petrică Nebunu“, a fost condamnat de Curtea de Apel Galaţi  la 3 ani şi 8 luni de închisoare, deşi faptele comise de acesta sunt de o gravitate extremă. Procurorii DIICOT susţin că bărbatul racola tinere pe Facebook, pe care le aducea în pragul sinuciderii după ce le ameninţa că postează filmări compromiţătoare cu acestea.

Un recidivist în vârstă de 38 de ani a fost condamnat de Curtea de Apel Galaţi la o pedeapsă minoră în raport cu faptele de care a fost acuzat de procurorii DIICOT, respectiv trafic de persoane, şantaj, lovire şi acces ilegal la un sistem informatic, precum şi alterarea integrităţii datelor informatice.

Petrică Bejenaru avea o metodă de racolare inedită a tinerelor, pe care le obliga apoi să se prostitueze. Individul le aborda pe Facebook sau le trimitea SMS-uri, după ce le afla numerele de telefon, însă nu era vorba de fete fără educaţie sau provenind din familii dezorganizate, ci dimpotrivă.

El intra în vorbă apoi cu ele şi încerca să le convingă că ”se pot realiza” muncind în străinătate. Dacă fata era suficient de naivă, cădea în plasa traficantului de carne vie, care îi promitea că se vor realiza financiar foarte repede dacă acceptă să se prostitueze câteva luni în Europa.

Fetele care nu cedau ”rugăminţilor” recidivistului aveau parte de un tratament special. Petrică Bejenaru le înregistra când făceau sex, iar apoi ameninţa că trimite fişierele video la familia şi prietenii respectivei.

"Strategia adoptată de inculpat a fost una complexă, bine pusă la punct şi cu atât mai perfidă cu cât a ajuns să distrugă sufletul tinerei exploatate . Inculpatul a avut grijă să afle cât mai multe amănunte despre viaţa intimă a victimei pentru ca, ulterior, să o umilească folosindu-se de detaliile date, cu bună credinţă, de victimă", se menţionează în rechizitoriu.

Mama recidivistului îl încuraja

Şi mai şocant este că mama recidivistului nu numai că ştia ce face, dar îl şi încuraja şi îi trimitea banii necesari pentru deplasările în străinătate.

Unul dintre cele cutremurătoare cazuri este cel al unei eleve de liceu, care s-a trezit bombardată cu mesaje pe telefon, în care Petrică Bejenaru îi cerea insistent să se întâlnească cu el. Pentru că nu ceda la avansurile sale, recidivistului a început să o ameninţe, până când fata disperată l-a ameninţat că se sinucide, însă asta nu l-a impresionat deloc pe individ, care i-a replicat: ”Hai, că n-ai curaj!”.

După altă serie de ameninţări, adolescenta a fost atrasă într-un apartament din Galaţi, unde a acceptat să întreţină relaţii sexuale cu bărbatul. Scenariul s-a repetat timp de mai multe zile în diferite locaţii din Galaţi, iar la un moment dat Petrică Bejenaru i-a arătat fetei o înregistrare video, în care îi făcea sex oral.

"Despre filmare, inculpatul a precizat că o va păstra şi o va posta pe reţelele de socializare, dacă ea avea să-i facă rău sau nu va face ce-i va cere el", au stabilit ulterior procurorii DIICOT.

Eleva de liceu a crezut că a scăpat de individ după ce timp de un an nu a mai contactat-o, dar acesta şi-a făcut, din nou, apariţia, ameninţând-o cu publicarea pe reţelele de socializare a filmuleţelor compromiţătoare.

Adolescenta a acceptat să se întâlnească cu el în prezenţa prietenului ei, dar asta nu a părut să îl intimideze pe recidivist, care a continuat să o ameninţe şi să o jignească.

O ultimă întâlnire cu individul a avut în luna iulie 2015, când acesta a încercat din nou să o convingă să se prostitueze pentru el, iar când a văzut că nu reuşeşte, a început să o lovească sălbatic cu pumnii şi picioarele şi a scuipat-o.

Fata a reuşit cu greu să scape din mâinile lui  şi a fugit într-o zonă unde era multă lume. Ulterior, l-a reclamat la Poliţie pe agresor.

Studentă la Medicină, obligată să se prostitueze în Austria

A doua victimă a lui Petrică Bejenaru a fost o studentă la Medicină. Fata a acceptat să întreţină relaţii sexuale cu fostul puşcăriaş, iar acesta a filmat partida de amor, folosind ulterior înregistrarea ca să o oblige să practice prostituţia la Viena.

Puşcăriaşul a intrat mai întâi în cercul de prieteni şi cunoştinţe al studentei şi a aflat datele de pe pagina sa de Facebook, precum şi numărul ei de telefon, sufocând-o apoi cu mesaje şi telefoane.

Studenta a acceptat în cele din urmă să se întâlnească cu el şi ulterior să facă sex. Nu a durat mult până când Petrică Bejenaru şi-a dat arama pe faţă, spunându-i că a filmat pe ascuns toate partidele lor amoroase şi că acestea vor ajunge la familia ei şi la prieteni dacă nu se prostituează pentrul el.

"Despre situaţia în care se afla, persoana vătămată nu a povestit nimănui, fiindu-i frică şi ruşine de familie şi de apropiaţii săi. Spera ca, astfel, avea să câştige timp, iar Bejenaru Petrică avea să-şi găsească altă fată şi să-şi îndrepte atenţia asupra acelei persoane. Mai mult, persoana vătămată i-a făcut cunoscut inculpatului că, oricum, la data de 25 august, este ziua mamei sale, iar în luna septembrie 2015 încep cursurile universitare. A încercat să-l convingă pe inculpat că nu este bună pentru «activitatea» respectivă şi că exista posibilitatea să nu facă bani, iar el să rămână cu datorii", susţin procurorii în rechizitoriu. 

Bătută şi umilită

Studenta a acceptat astfel să plece la Viena, unde a început coşmarul. Puşcăriaşul a dus-o la o saună din oraş, unde se practica legal prostituţia, iar fata scotea aproximativ 700 de euro pe zi, fiind silită să se prostitueze.

Ca să o intimideze, Petrică Bejenaru o bătea aproape zilnic şi o supraveghea permanent. După o bătaie cruntă, urmată de un duş cu apă rece, studenta a decis că trebuie să pună capăt calvarului şi a mers la Poliţia din Viena, unde a povestit ce i s-a întâmplat.

Bărbatul a fost arestat şi extrădat în România, iar pe 6 iunie Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat la doar 3 ani şi 8 luni de închisoare pentru infracţiunile amintite anterior. Ghinionul recidivistului este că avea un rest de pedeapsă rămas neexecutat, care i s-a adăugat acum la noua sancţiune penală, fiind vorba de 1.474 de zile de închisoare, verdictul instanţei fiind definitiv.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite