Restricţii de trafic pe strada Siderurgiştilor după demararea lucrărilor de modernizare. Au apărut întârzieri ale autobuzelor pe opt trasee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strada Siderurgiştilor din Galaţi Foto: arhivă Adevărul
Strada Siderurgiştilor din Galaţi Foto: arhivă Adevărul

Începând de miercuri, 5 februarie 2020, traficul rutier pe strada Siderurgiştilor s-a închis pe partea dreaptă, pe direcţia de deplasare către Piaţa Energiei, anunţă Primăria Galaţi. Traficul rutier se va desfăşura pe partea stângă a străzii Siderurgiştilor, în ambele sensuri.

Primăria precizează că la intersecţiile străzii Siderurgiştilor cu arterele Gheorghe Doja şi Anghel Saligny se va introduce o nouă reglementare "Obligatoriu înainte şi la dreapta", respectiv "Interzis la stânga", pentru toate autovehiculele ce se deplasează pe străzile Doja şi Saligny. Excepţie de la această regulă vor face doar mijloacele de transport în comun ale societăţii Transurb.

„Le mulţumim participanţilor la trafic pentru înţelegerea de care vor da dovadă pe timpul derulării lucrărilor”, a transmis Primăria explicând că măsurile sunt necesare în scopul executării lucrărilor din proiectul "Modernizare linii tramvai şi carosabil străzile Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918".

Reprezentanţii municipalităţii au mai precizat că, „pentru siguranţa participanţilor la trafic, începând de joi, 6 februarie 2020, limita de viteză pe strada Traian, pe tronsonul cuprins între străzile Alexandru Măcelaru şi Cetăţianu Ioan, se va modifica de la 70 km/h la 50 km/h”.

În chiar prima zi de la intrarea în vigoare a restricţiilor de trafic amintite, au apărut şi primele întârzieri în circulaţia mijloacelor de transport în comun. Într-o postare pe Facebook,  compania publică de transport public, Transurb SA, i-a informat pe gălăţeni că se vor înregistra întârzieri ale mijloacelor de transport pe opt trasee: "Stimaţi călători, din cauza lucrărilor de modernizare a străzii Siderurgiştilor, se vor înregistra întârzieri în graficele traseelor 7, 11, 17, 18, 19, 20, 22 şi 39".

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite