S-a urcat beat la volan şi s-a răsturnat cu maşina după ce a intrat într-un cap de pod. Şoferul turmentat se va alege cu dosar penal
0Condusul maşinii sub influenţa băuturilor alcoolice a devenit un obicei pentru mulţi şoferi. Din păcate, multe din aceste aventuri se încheie cu accidente de circulaţie, cum s-a întâmplat şi în cazul unui şofer de 31 de ani, care a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod.
Pe 12 mai, un bărbat de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 24 D, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un cap de pod, răsturnându-se în afara părţii carosabile.
”La testarea cu aparatul Drager, a fost înregistrată valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat reprezentanţii IPJ Galaţi.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale şi pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au deschis acum un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.