Sâmbătă seară,  concert de muzică românească veche la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul „Kalofonis” cântă  piese autentice româneşti culese de Dimitrie Cantemir şi compoziţii ale lui Anton Pann. Până şi instrumentele artiştilor au o poveste specială.

Gălăţenii vor avea ocazia, sâmbătă de la ora 20,30, acorduri muzicale româneşti, din folclorul autentic, vechi de secole. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural „Dunărea de  Jos” (strada Domnească), iar interpretarea va aparţine grupului de muzică veche „Kalofonis”.

Trupa a luat fiinţă la sfârşitul anului 2014, însă cei mai mulţi dintre artişti cântau deja de mulţi ani împreună, în diverse formule. „Kalofonis” funcţionează în cadrul Asociaţiei pentru Promovarea Patrimoniului Cultural (APPC) Galaţi şi este compus din studenţi la Conservator, liceeni, profesori de la Liceul de Artă „Cuclin” sau angajaţi ai Teatrului Muzical „Nae Leonard”. Cu toţii au o pasiune comună: muzica veche românească.

Din „Kalofonis” fac parte Nelu Stase (vocal), Costel Racoviţă (vocal), Ionuţ Andrei Boroş (vocal), Georgian Ştefănescu (vocal), Vasilică Burcuş (vocal), Dumitrel Moraru (vocal), Constantin Lupu (vocal şi darbouka), Mugurel Bezman (bouzouki), Mihai Emanuel (chitară clasică şi flaut), George Rouă (chitară).

Printre melodiile din repertoriul formaţiei se numără „Bordeiaş, bordei, bordei”, „Mugur, mugurel”, „Leliţă, Leliţă”, interpretate, bineînţeles, în varianta lor originală, adică după partiturile culese de Dimitrie Cantemir, domnitorul iubitor de folclor, sau scrise de scriitorul şi compozitorul Anton Pann.

Şi instrumentele folosite de membrii grupului sunt speciale. Bunăoară, darbouka (este un fel de tobă, cu o formă  conică) este adusă din Egipt şi a fost timp de decenii în posesia unui lăutar autohton. Bouzouki (care este un fel de lăută) a fost cumpărată de proprietarul ei de la un lutier din Atena, Grecia.

Intrarea este liberă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite