Sânge pentru persoanele în suferinţă. Circa 60 de tineri din Tecuci au mers să doneze, cu preoţii lor în frunte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donatorii de sânge din Tecuci FOTO Costiuc Petrică
Donatorii de sânge din Tecuci FOTO Costiuc Petrică

Acţiunea face parte dintr-o campanie permanentă, iniţiată şi sprijinită de Arhiepiscopia Dunării de Jos încă din 2013. În acest an, numărul de donatori ajuns astfel la centrele de transfuzie sanguină din Galaţi şi Brăila depăşeşte 3.000.

În data de 7 noiembrie 2019, Eparhia Dunării de Jos, în cooperare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, a organizat cu sprijinul voluntarilor din Protoieria Tecuci o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor care au nevoie urgentă de sânge.

Pe tot parcursul anului 2019, în judeţele aflate în grija Arhiepiscopiei a Dunării de Jos (Galaţi şi Brăila) au fost organizate zeci de astfel de acţiuni, care au mobilizat în total, în frunte cu preoţii ortodocşi, peste 3.000 de creştini.

De altfel, tinerii şi credincioşii din cadrul protorieriilor din cele două judeţe amintite, se mobilizează încă din anul 2013 pentru această campanie umanitară cu caracter permanent, răspunzând cu disponibilitate în fiecare an la nevoia acută de sânge pentru cei aflaţi în suferinţă.

„Pe 7 noiembrie, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Casian, dar şi cu mare bucurie şi plini de entuziasm,  60 de elevi s-au deplasat de la Tecuci la Galaţi, pentru a dona sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină. Au participat atât slujitori şi credincioşi, cât şi tineri voluntari din cadrul Ligii Tineretului Creştin Ortodox din Tecuci”, ne-a spus preotul Rareş Bucur, de la Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Personalul specializat în recoltarea de sânge şi aparatura tehnică necesară au fost asigurate de Centrul Regional de Tranfuzie Sanguină Galaţi.

Donatorii de sânge din Tecuci FOTO Costiuc Petrică

Demersul tinerilor tecuceni de a se implica în această acţiune umanitară a fost sprijinit de Protoieria Tecuci, prin exemplul preoţilor, care nu doar au şi ei la donare, ci au şi asigurat, din banii proprii, transportul voluntarilor de la Tecuci la Galaţi.

Donatorii de sânge din Tecuci FOTO Costiuc Petrică

Campania de donare de sânge organizată la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, continuă în perioada următoare cu alţi slujitori şi credincioşi din parohiile Eparhiei Dunării de Jos. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite