Galaţi

articolul anterior articolul urmator

Se aprinde iluminatul festiv de sărbători în Galaţi. Mii de luminiţe au împodobit zonele principale ale oraşului

0
26 Nov 2021 13:26:01
Autor: Cornelia Mazilu
sursa: Primăria Galaţi
sursa: Primăria Galaţi

Primăria municipiului Galaţi anunţă că în ajunul sărbătorii Sfântului „Apostol Andrei”, de la 30 noiembrie, ocrotitorul spiritual al oraşului şi patronul spiritual al românilor, vor fi aprinse luminile festive. Iluminatul de sărbători va funcţiona timp de o lună.

Primăria Galaţi a anunţat că luni, 29 noiembrie, în jurul orei 16.45, va începe punerea în funcţiune a instalaţiilor de pe principalele străzi şi zone pietonale, inclusiv în Grădina Publică. 

În parcuri au fost amenajate obiecte ornamentale de Crăciun: brazi, moşi crăciun, spirduşi, îngeraşi decorativi.

Luminile vor rămâne aprinse pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, până la începutul anului viitor.

Lucrările şi instalaţiile sunt executate şi furnizate de operatorul serviciului de iluminat public care are contract cu Primăria Galaţi din 2019.

Contractul este valabil până în noiembrie 2023 şi are o valoare de 12 milioane de leI. 

Valoarea potenţial maximală a contractului este de 12.738.031,72 lei fără TVA pentru cei 4 ani. Este vorba de un contract de prestări servicii pentru iluminatul public, care are şi componenta de iluminat festiv”, a anunţat Primăria Galaţi.

Vă recomandăm şi:

 
Ce a descoperit un gălăţean care a făcut rapelul AstraZeneca cu trei săptămâni mai devreme decât era programat

Oraşul care a rezolvat problema încălzirii locuinţelor. „Oamenii tremurau de frig, iar datoriile se acumulau”

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările