Sex la puşcărie cu prezervative subvenţionate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit registrelor, deţinuţii gălăţeni au întreţinut 137 de raporturi sexuale „oficiale", în 2009.

Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi le oferă gratuit prezervative şi consultaţii medicale deţinuţilor care vor să utilizeze camera conjugală

Orice se poate spune despre privaţiunile la care sunt supuşi deţinuţii, însă nu se poate comenta nimic la capitolul vizite conjugale.

Conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Galaţi a avizat 137 de vizite conjugale în primele 11 luni din 2009, ceea ce ne scuteşte de orice comentarii. Interesant de amintit este că persoanele condamnate se pot proteja pentru a evita sarcinile nedorite şi bolile venerice.

„Penitenciarul le asigură gratuit prezervative deţinuţilor care solicită acces în camera conjugală", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Galaţi, Gianina Crăciun.

Marea majoritate a deţinuţilor s-au putut bucura de câte două ore de intimitate cu partenerii de viaţă. Este cazul a 120 de cupluri.

Doar 16 perechi au folosit camera conjugală timp de 48 de ore (cei cu comportament ireproşabil), iar un cuplu a avut la dispoziţie o zi pentru a-şi aminti cum este să fii căsătorit. Nu orice deţinut poate folosi camera conjugală.

Pentru a beneficia de acest privilegiu, deţinuţii trebuie să fie în primul rând condamnaţi definitiv, dar şi să dovedească cu acte că sunt căsătoriţi.

Camera nebuniilor

Şi condamnaţii care au relaţii de concubinaj pot avea relaţii intime cu partenerii, dar nu oricum.

Partenerii de viaţă trebuie să îi fi vizitat constant într-un interval de şase luni.

Camera conjugală este văzută de mulţi ca o celulă de închisoare, transformată ad-hoc în spaţiu unde condamnaţii „ îşi fac de cap".

Nimic mai neadevărat. Camera conjugală este o cameră de hotel în adevăratul sens al cuvântului, dotată cu baie, televizor şi toate celelalte accesorii specifice.

Mai mult decât atât, gardienii din puşcărie nu au voie să-i deranjeze pe deţinuţi şi nici nu îi pot supraveghea. Un interfon face legătura între camera conjugală şi Penitenciar, iar condamnaţii au obligaţia doar să răspundă de două ori la apel în timpul unei zile.

Mai nou, se poartă căsătoriile „penale".

Este vorba de căsătoriile între deţinuţi. În cursul anului 2009, a avut loc doar o asemenea căsătorie, dar conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Galaţi a primit alte cinci asemenea solicitări.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite