Singurul român care a pretins vreodată tronul Bulgariei. Povestea aventuroasă a prinţului Emanoil Conachi Vogoride
0
Prinţul Vogoride, poreclit „franţuzitul”, ai cărui strămoşi paterni aveau rădăcini bulgăreşti, a avut două tentative de a ocupa tronul bulgar. În 1877, a pierdut în faţa prinţului Alexandru Battenberg de Hesse (nepotul ţarului Rusiei), iar în 1887 în faţa lui Ferdinand Saxa-Coburg Gotha. Tatăl beizadelei, Nicolae Vogoride, a fost cel mai înverşunat adversar al Unirii Principatele, iar mama sa, Cocuţa, a fost în tabăra unioniştilor.
Povestea vieţii prinţului Emanoil Conachi Vogoride (cu care, din păcate, nu s-a păstrat vreo fotografie), deşi nu face parte din istoria foarte îndepărtată a României (s-a născut la 1847, la Ţigăneşti – Galaţi, şi a murit în anul 1935, la Paris) a stat mai mereu în umbra poveştilor marilor lui înaintaşi, careau avut un rol fundamental în politica Principatelor române.
Deşi nu are notorietatea complexul personaj Costache Conachi (bunicul său) şi nici pe cea a caimacamul Nicolae Vogoride (tatăl său) sau a nu mai puţin celebrei Cocuţa Conachi Vogoride (devenită apoi Ruspoli), mama sa, Emanoil Conachi Vogoride (poreclit în a doua parte a vieţii lui „franţuzitul”) a avut o viaţă foarte interesantă.
Bulgaro-greco-turco-românul Vogoride
Beizadeaua Emanoil (sau Emanuel, după alte surse) provenea dintr-o extrem de bogată familie care stăpânea întinse domenii în Moldova, însă care avea o origine destul de „contorsionată”: dacă pe linie maternă originea era majoritar moldovenească, cu inflexiune greceşti, strămoşii lui pe linie paternă erau din Bulgaria (zona Târnovo), însă ultimele două generaţii trăiseră în Fanar, adică în „rezervorul” de domnitori cu firman turcesc pentru statele române.
Există dovezi, de altfel, că Emanoil Conachi Vogoride nu a fost primul din neamul amintit care a râvnit la tronul Bulgariei, căci aceeaşi ţintă ar fi avut-o (după câte scrie profesorul tecucean Viorel Burlacu, citând mai multe surse istorice) şi tatăl lui, celebrul caimacam anti-unionist Nicolae Vogoride.
Însă în timp ce Nicolae Vogoride doar a făcut unele uneltiri şi a „uns” ceva dregători otomani în speranţa că va fi ajutat pentru a căpăta tronul (în vremea când era bei de Samos), candidaturile beizadelei Emanoil a fost unele oficiale, de fiecare dată însă ratând ocuparea tronului din cauza unor aranjamente politice între marile puteri ale Europei.
„Turcescul ginere” şi vânătoarea de zestre
Emanoil Conachi Vogoride (1847-1935) era cel mai mare din cei trei copii ai Cocuţei Conachi (fiica logofătului moldovean Costache Conachi) şi a lui Nicolae Vogoride.
Trebuie să spunem că neamul lui Vogoride nu a fost printre cele mai iubite dintre familiile boiereşti din ţările române, căci atitudinea lor, deseori subversivă, a stârnit numeroase scandaluri (cel mai notoriu a fost, fără îndoială, cel legat de alegerile divanelor din perioada Unirii Principatelor, când Vogoride a fost parte activă în fraudarea votului în favoarea anti-unioniştilor).
Vogorizii au pătruns în spaţiul românesc pe filiera Înaltei Porţi, cumpărând domnia şi sporindu-şi averile prin tot felul de „combinaţii”, care porneau de la mită şi şantaj şi ajungeau până la căsătorii aranjate cu progeniturile celor mai bogaţi boieri moldoveni.
Lui Nicolae Vogoride i se spunea „veneticul” sau, „turcescul ginere” (ultima era sintagma favorită a revoluţionarului paşoptist ardelean Eftimie Murgu, care a folosit-o în mai multe discursuri). Nicolae era fiul lui Ştefanachi Vogoride, şi el fost caimacam al Moldovei, în timpul Eteriei, care după ce şi-a măritat fata cu Vodă Mihail Sturdza, şi-a pricopsit şi pe fiul său Nicolae, însurându-l cu Cocuţa Conachi, posesoarea unei zestre imense, poate cea mai mare din Moldova acelor vremuri.
De altfel, prin această nuntă avea să se şi lege numele lui Vogoride de Galaţi şi Tecuci, căci petrecerea s-a ţinut la conacul din Ţigăneşti (Tecuci) al socrului mic, logofătul Costache Conachi. La nuntă (în toamna lui 1846) a venit însuşi domnitorul Mihail Sturdza, iar impozantul complex imobiliar avea să rămână al celor doi miri.
Conacul Ţigăneşti, de lângă Tecuci, a fost reşedinţa familie aproape un secol FOTO C Crângan
„Franţuzitul” şi speranţele lui la tron
În afară de Emanoil, cei doi soţi au mai avut două fete. Cea mai mare, Maria (1851-1931), a fost soţia contelui grec Petros de Romas (proprietar al moşiei Viziru, din judeţul Brăila), iar cea mică, Lucia (1855-1938), a fost măritată întâi cu boierul Nicolae Rosetti-Roznovanu şi apoi cu politicianul conservator Dimitrie Greceanu.
Emanoil şi-a dus traiul mai mult la Paris (loc unde avea să şi moară, în 1935, la venerabila vârstă de 88 de ani), vânzând pe rând proprietăţile din ţara natală, iar porecla pe care o dobândise în ţară era, mai mult în batjocură, „franţuzitul”. A vîndut mare parte din proprietăţile moştenite, pentru a-şi susţine viaţa luxoasă şi visurile de mărire. Chiar şi conacul de la Ţigăneşti, care-i fusese loc de naştere şi prima casă de după căsătorie, avea să fie înstrăinat către politicianul liberal Tache Anastasiu.
A avut şi câteva tentative de a face politică (chiar a ajuns în Parlament în 1871 şi 1875, ca deputat de Tecuci), însă s-a remarcat mai curând prin absenţă, căci casa lui adevărată era capitala Franţei, iar când se afla în ţară locuia la Iaşi.
De altfel, asta avea să se întoarcă împotriva lui, căci n-a mai fost ales. Potrivit unui document din 26 septembrie 1887, păstrat la Arhivele Statului Galaţi (Dosar 21/1887), el avea să candideze şi în 1887, însă fără succes, după ce şi la candidatura precedentă eşuase.
Totuşi, Emanoil Conachi Vogoride a fost foarte aproape să cunoască gloria. Roata istoriei l-a adus în postura să râvnească la o înscăunare pe tronul Bulgariei în anul 1878, când după Tratatul de la Berlin, Bulgaria a devenit principat autonom sub controlul Imperiului Otoman.
Vogoride s-a numărat printre pretendenţii oficiali la tron (mizând pe originea bulgărească a nemului său) însă ţarul Rusiei l-a recomandat pe nepotul său Alexandru drept candidat pentru noul tron, iar Marea Adunare Naţională l-a ales drept Prinţ al Bulgariei (aprilie 1879).
În acelaşi an în care pierde alegerile pentru postul de senator de Tecuci (1887), Emanoil Conachi Vogoride va mai avea şi o tentativă de a accede pe tronul Bulgariei, după plecarea de la domnie a Prinţului Alexandru, însă tot fără succes. Bulgarii, care-l forţaseră pe despotul Alexandru să abdice, în urma unei revoluţii, au preferat un alt rege de import, respectiv pe Ferdinand Saxa-Coburg Gotha.
A murit singur şi aproape ruinat
După 1887, Emanoil Conachi Vogoride s-a refugiat către o viaţă privată de lux, plină de aventuri exotice (potrivit memorii sale a călătorit în câteva expediţii fabuloase în Asia şi Africa), lăsând deoparte visurile politice. A fost căsătorit de două ori. Prima dată, cu Olga, fiica lui Grigore Sturdza, cunoscut în epoca şi sub numele, „Beizadea viţel”, pentru că preocupat fiind de condiţia sa fizică, ridicând zilnic, pe post de haltere, un viţel destul de greu.
Mai are un mariaj, cu contesa Sophie de Puysegur, văduva unui conte german, dar nici din această căsătorie nu va avea copii. Sfârşitul vieţii (1935) îl va găsi în singurătate, aproape ruinat, la Paris, loc unde a şi fost înmormântat.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
