Soţii Clim au îmbătrânit aşteptând o locuinţă ANL: "Suntem pe listă de 7 ani. Degeaba..."

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înghesuiala este incredibilă: familia Clim are la dispoziţie mai puţin de 20 de metri pătraţi   Foto: Marian Căpăţînă
Înghesuiala este incredibilă: familia Clim are la dispoziţie mai puţin de 20 de metri pătraţi Foto: Marian Căpăţînă

Aşteaptă repartiţia de şapte ani, iar în câteva luni vor depăşi vârsta maximă legală. Peste 6.000 de gălăţeni şi-au depus dosarele pentru o locuinţă ANL.  Dintre aceştia, jumătate au depăşit între timp vârsta maximă legală.

Ion Clim locuieşte împreună cu soţia şi copilul într-una din micile încăperi ale unui apartament cu patru camere, alături de alte şapte persoane: mama, fraţii, cumnatele şi nepoţii. Sunt, în total, 10 persoane, care stau, claie peste grămadă, într-o locuinţă de doar 76 de metri pătraţi.

Părinţii lor au posibilităţi financiare reduse, deci nu-i pot ajuta. Veniturile modeste nu le permit să-şi ia o locuinţă sau un credit. Singura lor şansă la o viaţă normală o reprezintă locuinţele ANL.

Şapte ani de speranţe deşarte

„Am împlinit deja 35 de ani, mai am doar câteva luni, conform legii mai pot primi locuinţa până în ziua în care împlinesc 36 de ani. Am sperat şapte ani, acum nu mai am nici măcar speranţa. Mi-am depus dosarul în 2003, copilul avea trei ani, acum a împlinit 10. E tot mai greu. I-am făcut un pat rabatabil să aibă unde să doarmă”, ne-a mărturisit  Ion Clim.

Marele său of este că în 2005 trebuia să primească mult visatul apartament ANL. Avea dosarul depus pentru unul cu două camere şi era numărul 437 pe listă. A aflat de la televizor că s-a ajuns cu repartiţiile la numărul 480, s-a dus imediat la Primărie.

„Cam la două săptămâni eram acolo, verificam listele continuu. Mi-au zis cei de acolo că două luni nu se vor mai face repartiţii şi nu m-am dus trei săptămâni . L-am văzut pe primar într-o seară la televizor spunând că s-a ajuns la numărul 480. A fost o noapte superbă, plină de vise frumoase: îmi venise rândul la casă”, spune tânărul.

A doua zi a urmat şocul, i s-a spus că dacă nu a venit imediat, i-a trecut rândul. „Au explicat că au dat anunţ în ziar şi  că trebuia să văd acolo. De unde să ştiu eu asta, că mă obligă să-mi fac abonament la ziarul respectiv? Nu era normal să-mi trimită prin poştă o recomandată?”, întreabă şi după cinci ani Ion Clim.

Tânărul spune că două luni a fost plimbat din uşă-n uşă de cei de la Serviciul Locativ din cadrul Primăriei.
 
„Mă săturasem de minciunile lor şi m-am dus în audienţă la primarul Nicolae. I-a chemat pe cei de la locativ şi le-a spus să caute o soluţie. Mi-au oferit două varinte, ambele apartamente cu o cameră foarte mică, unul la parter şi altul la mansardă, în cartierul Cantemir”,
a povestit Ion Clim.

„M-am dus din nou în audienţă, spunând că dreptul meu este la un apartament cu două camere. Când am adăugat că apartamentul oferit are doar o cameră şi aia mai mică decât jumătate din biroul primarului, mi-a replicat că-s obraznic şi a chemat gardienii să mă scoată din Primărie”
, a adăugat Ion Clim.

Prea bătrân la 36 de ani

Veniturile familiei sale sunt de 1600 lei pe lună. Nu-şi poate permite nici rată la un credit, nici măcar să stea cu chirie. Mai are doar câteva luni de stat pe listele ANL. Apoi va fi deja prea bătrân pentru a mai avea dreptul la speranţă, la numai 36 de ani. 
 
6.000 de cereri ANL

Conform site-ului oficial al ANL, la nivelul municipiului Galaţi sunt 865 de apartamente, construite din 2004 până în 2009. La acestea se mai adaugă 27 de locuinţe aflate în lucru, în cartierul „Cantemir”.

Primarul Nicolae a confirmat faptul că sunt în jur de 70 de apartamente ANL nerepartizate în cartier: „Apartamente sunt goale pentru că nu există nici reţele de gaze naturale, nici de electricitate şi nici de apă şi canalizare”, a spus primarul Nicolae.

În total, la Primăria Galaţi există în prezent 6.000 de cereri pentru acordarea de locuinţe, din care aproape jumătate dintre solicitanţi au depăşit vârsta legală.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite