Spital nou la Boli Infecţioase. În noua clădire vor funcţiona laboratorul de microbiologie moleculară şi secţia de dermato-venerologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua clădire a Spitalului de Boli Infecţioase Foto: CJ Galaţi
Noua clădire a Spitalului de Boli Infecţioase Foto: CJ Galaţi

Marţi, 22 septembrie, a fost inaugurat corpul de clădire nou construit la Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi. Investiţia se ridică la 19.085.000 de lei, fonduri alocate din bugetul propriu al Consiliului Judeţean şi fonduri europene. În această sumă este inclusă şi dotarea cu echipamente medicale şi mobilier nou.

 “Este pentru prima data în ultimii 30 de ani, când, la Galaţi, se construiesc de la zero clădiri noi pentru spitale. Mai bine de jumătate din activitatea Spitalului de Boli Infecţioase se va muta în noua clădire. Aici vor funcţiona laboratorul de microbiologie moleculară, secţia de dermato-venerologie şi o parte din secţia de boli infecţioase  Dezvoltăm aici un centru de excelenţă pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului de piele, cu echipamente medicale de ultimă generaţie, unice în România. De asemenea, s-a amenajat şi un compartiment pentru intervenţii chirurgicale minore. Mai mult, noua clădire are şi o zonă didactică pentru studenţii de la medicină, inclusiv un amfiteatru cu peste 100 de locuri. Au fost amenajate saloane moderne, cu trei paturi şi baie proprie, dotate cu tot ceea ce este nevoie pentru confortul pacienţilor”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Noua clădire a Spitalului de Boli Infecţioase are o suprafaţă desfăşurată de aproape 2.800 de metri pătraţi şi 23 de saloane. La demisol se află laboratorul, amfiteatrul, o parte din cabinetele medicilor şi spaţiile tehnice, iar la parter cabinetele medicale, saloanele pacienţilor şi cabinete de consultaţii sau tratament. 

  

noul spital de boli infectioase Galati 1
noul spital de boli infectioase Galati 3

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

UE va finanţa construcţia Spitalului Regional Craiova

Cum va funcţiona şi cât va costa viitorul Spital Regional din Cluj

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite