Taximetrist jefuit de un grup de adolescenţi. Câţiva îl ţineau de vorbă, iar un tânăr i-a furat banii pe geamul maşinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre adolescenţii implicaţi în comiterea furtului a fost urmărit printre blocurile din Galaţi de taximetristul păgubit, care a reuşit în cele din urmă să îl prindă, predându-l apoi poliţiştilor.

Pe 4 septembrie, secţia 1 Poliţie Galaţi a fost sesizată prin 112 de către o femeie cu privire la faptul că în faţa unei unităţi şcolare din municipiul Galaţi, pe strada Roşiori, sunt adunate mai multe persoane care deranjează ordinea şi liniştea publică.

”Ca urmare a sesizării, la faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul secţiei 1 Poliţie, ocazie cu care au identificat un şofer taxi ce imobilizase un tânăr, despre care a reclamat faptul că în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 15.00, împreună cu alţi trei tineri i-au sustras suma de 250 de lei din autoturismul înregistrat la societatea de taximetrie”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în ziua de 04.09.2018, în jurul orei 15.00, şoferul de taxi staţiona pe strada Traian din Galaţi. În acest timp, la autoturismul său au venit patru tineri de vârste apropiate, 14-16 ani, care au încercat să-l convingă să-i ducă în zona Pieţei Centrale. Şoferul taximetrului, încercând să le explice că este ocupat şi nu poate prelua comanda solicitată nu a fost atent, iar ca urmare a neantenţiei, unul dintre tineri, profitând de faptul că geamul portierei dreapta faţă era deschis, i-a sustras din locaşul pentru scrumieră banii din încasări, respectiv suma de aproximativ 250 de lei.

Întrucât cei patru tineri au fugit spre un cartier din municipiul Galaţi, operatorul taximetrului a solicitat sprijin colegilor prin staţia de emisie recepţie, reuşind astfel să prindă pe unul din cei patru tineri, în zona unităţii de învăţământ Mihai Eminescu din municipiul Galaţi. Ca urmare acestui fapt, au solicitat prezenţa la faţa locului a unui echipaj de poliţie.

Cu această ocazie, s-a stabilit că adolescentul are vârsta de 14 ani şi este  din municipiul Galaţi. Acesta a menţionat că în timp ce se afla cu trei prieteni pe strada Traian, au solicitat unui taximetrist să-i ducă în zona Pieţei Centrale, moment în care unul dintre amici săi, profitând de neatenţia operatorului taxi, a sustras o sumă de bani din autoturism. Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz pentru furt, fiind efectuate cercetări pentru identificarea celorlalţi tineri.

                  

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite