Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi invită publicul la premiera spectacolului „Salba dracului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din spectacolul ”Salba Dracului” Foto: Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”
Scenă din spectacolul ”Salba Dracului” Foto: Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”

„Salba Dracului” este o adaptare după „Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i Salba Dracului” de Vasile Alecsandri. Spectacolul are premiera la 175 de ani de la întâia premieră a piesei lui Alecsandri, în ianuarie 1844.

Premiera spectacolului „Salba dracului” are loc sâmbătă, 20 aprilie, şi duminică, 21 aprilie, de la ora 19,00.

„Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului” este întâia comedie cu tematică originală a lui Alecsandri. Ea descrie moravurile din societatea vremii, pe care le regăsim şi în România de azi: “proasta afectare de a dispreţui tot ceea ce era naţional - limbă, obiceiuri, plăceri, şi chiar Moldova însăşi! Orice persoană care trecuse frontiera pentru a merge în străinătate, chiar şi numai până la Cernăuţi, se credea îndreptăţită să afecteze că nu mai poate trăi în ţara sa”, după cum scria chiar Vasile Alecsandri („Scrisori. Însemnări”, Bucureşti, 1964).

Un spectacol extrem de actual, aşadar, „Salba Dracului” este primul montat pe scena Dramaticului de regizorul Alexandru Dabija, care semnează şi scenografia.

„Este un spectacol de atitudine. Vorbeşte despre o temă universală, despre o temă foarte veche – ruşinea când aparţii unei civilizaţii extrem de diferite, mai primitivă decât societatea occidentală. Când diferenţele sunt atât de mari, se cultivă o stare a ruşinii, care are ca revers un tip de fudulie şi un tip de revoltă a populaţiei respective. Dar ce, noi nu suntem oameni, obiceiurile noastre nu sunt bune? (…) A fost o experienţă plăcută, pentru că am un cadru bun, liniştit, prielnic şi cred că şi fertil. Este o trupă foarte bună. Am cunoscut actori cu chef de lucru, ceea ce pentru mine e foarte important. Mi-a plăcut foarte mult şi publicul de la Galaţi – un public curat, bun, care vrea să vadă în primul rând şi care nu e bântuit de spiritul critic şi spiritul sceptic care bântuie acum foarte tare printre spectatorii ahtiaţi de teatru. Mă bucur că am fost aici, sper să mă mai chemaţi. Aş vrea să vin şi cu Ada Milea aici”, a declarat Alexandru Dabija, joi, în cadrul conferinţei de presă dinaintea premierei.„Discuţiile la acest proiect au început în 2016. Ne-am pregătit pentru această întâlnire şi mă bucur că am avut această ocazie. Sandu este de crez regizor. Este un artist complet, poate vorbi despre teatru şi cu detaşare şi, în acelaşi timp, să simţi un tip de implicare, îţi vorbeşte cu tot sufletul, cu toată fiinţa, face teatru extrem de degajat şi de relaxat”, a afirmat directorul general al Teatrului Dramatic, Florin Toma.În distribuţia spectacolului sunt 14 actori şi actriţe din trupa Dramaticului: Lucian Pînzaru, Florin Toma, Petronela Buda, Ciprian Braşoveanu, Radu Horghidan, Vlad Ajder, Vlad Volf, Ştefan Forir, Oana Mogoş, Flavia Călin, Elena Anghel, Ionuţ Moldoveanu, Oana Preda, Răzvan Clopoţel. Spectacolul durează o oră şi 50 de minute şi nu are pauză.Titlul spectacolului este dat de o plantă medicinală cunoscută drept cel mai puternic laxativ natural – cruşinul sau cruşânul, aşa cum i se spune în Moldova. Proprietăţile acestei plante sunt adesea pomenite în spectacol. Denumirea populară a cruşinului este salba dracului. Biletele la premieră pot fi achiziţionate de pe platforma bilete.fanitardini.ro sau de la casa de bilete a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.

spectacol salba dracului Galati 4
spectacol salba dracului Galati 2
spectacol salba dracului Galati 1
Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite