Tehnica simplă prin care avem acces la cele şapte componente ale energiei care ne poate schimba viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi dintre noi îşi trăiesc viaţa fără să fie conştienţi de imensa forţă pe care o au în interiorul lor, prin intermediul căreia îşi pot îndeplini visele, îi pot influenţa în bine pe cei din jur şi chiar îşi pot vindeca corpul fizic.

Pentru a folosi puterea interioară, e necesar să ştim mai întâi ce este aceasta. Puterea interioară este o energie, un cumul de calităţi, cum ar fi de pidă intuiţia, dar în egală măsură şi o conştientizare a abilităţilor pe care fiecare dintre noi le are.

”Important de reţinut este că puterea interioară poate fi antrenată. Astfel, puterea fizică, care este o parte a puterii interioare, este mărită când mergem la sală, de pildă. Ne antrenăm puterea interioară pe partea emoţională când renunţăm la furie, ură, gelozie şi invidie, iar pe partea mentală când nu permitem gândurilor negative să se manifeste”, explică psihologul Stelian Chivu.

Puterea interioară poate fi cunoscută, atunci când o persoană îşi depăşeşte limitele fizice, sau necunoscută, când, de pildă, cineva care este îndrăgostit constată că această stare îi oferă o forţă de care nu se credea capabil. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul în care viaţa cuiva este în pericol, iar aceasta face lucruri incredibile pentru a se salva sau a salva viaţa unei persoane dragi, cum este cazul unei mame care poate ridica greutăţi care îi depăşesc cu mult capacităţile fizice pentru a-şi salva copilul căzut sub o maşină, de pildă.

”Puterea interioară urmează un traseu neuronal. Aceasta poate fi ajutată, dinamizată, expasionată şi încurajată din exterior sau, dimpotrivă, poate fi blocată, limitată, condiţionată şi chiar manipulată. Dacă ţi se spune că nu eşti bun de nimic, că nu eşti în stare, că nu o să reuşeşti, iar tu crezi asta, din start îţi cedezi puterea interioară”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Ne cedem puterea în mod inconştient

De cele mai multe ori, ne dăm puterea interioară fără să conştientizăm acest lucru. O cedăm preotului, considerând că numai el poate să se roage, o dăm profesorului, apreciind că numai el cunoaşte tainele învăţării, cu toate că putem fi şi autodidacţi, o dăm medicului, considerând că doar el ne poate vindeca, deşi în multe cazuri putem face asta şi singuri.

”Când conştientizăm că puterea noastră interioară nu trebuie cedată, realizăm cu adevărat cât de puternici putem fi. Când manifestăm puterea iubirii sau puterea fericirii, de pildă, corpul nostru generează neurotransmiţători, care pentru corpul fizic reprezintă un adevărat medicament. Când ne dăm puterea interioară şi trăim stări de teamă, furie sau gelozie, corpul nostru va ceda inconştient puterea  şi va produce cortizol şi adrenalină, ce reprezintă o otravă pentru organism”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Prin urmare, depinde de fiecare dintre noi să conştientizăm, să controlăm şi să direcţionăm puterea interioară, astfel încât corpul nostru să producă neurontransmiţători care acţionează ca un medicament pentru corp.

Cele şapte componente ale puterii interioare

Puterea interioară are şapte componente, dacă le putem numi aşa. Prima dintre ele este vitalitatea, o energie extrem de importantă, ce susţine întreaga construcţie a corpului uman, fără de care niciunul dintre noi nu ar putea face nimic. S-a constatat că vitalitatea este mult mai puternică la persoanele care muncesc în natură, pun mare preţ pe independenţa personală şi în consecinţă nu îşi cedează puterea interioară oricui, oricum şi oriunde.

A doua componentă a puterii interioare este puterea sexuală, dar nu înţeleasă ad literam, ci în sensul în care asigură unei persoane o excelentă comunicare cu cei din jur, permiţându-i integrarea rapidă în grupurile sociale.

Puterea personalităţii este a treia forţă de care dispunem şi poate fi definită ca puterea de persuasiune pe care o avem, ce reprezintă o combinaţie între educaţie, autocontrol şi forţa argumentelor pe care le folosim.

Puterea iubirii este a patra componentă a puterii interioare şi una dintre cele mai puternice, fiind cea care vindecă, echilibrează şi expansionează conştiinţa celui care o posedă, influenţându-i la nivel profund pe cei din jur. Puterea creativităţii, a intuiţiei şi imaginaţiei este a cincea forţă care ne este la îndemână, numai să dorim să o accesăm şi să o exersăm constant. Puterea mentală este, la rândul ei, extrem de puternică, însă poate fi folosită în sens constructiv sau distructiv.

”O persoană care îşi cunoaşte puterea mentală, poate vedea o scânteie de lumină în cel mai profund întuneric. Asta va face ca treptat să înţeleagă manifestările exteriorului şi să îşi echilibreze interiorul. Astfel de persoane sunt aproape imposibil de controlat şi manipulat”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Cea de-a şaptea putere interioară este capacitatea de a crea o conexiune reală şi profundă cu Universul, fiind cea mai mare forţă de care dispunem şi cea mai rafinată, ce ne permite accesul la cunoaştere, dar şi la vindecare emoţională, mentală şi fizică.

Cum ne accesăm puterea interioară

Accesarea puterii interioare se face într-un mod asemănător celui în care schimbăm programele cu telecomanda la televizor.

”Primul pas este să căutăm puterea interioară. Este important să ştii ce să cauţi. E ca şi când butonezi telecomanda de televizor în căutarea programului dorit. E ceva în interiorul nostru care ne împinge să căutăm până când ajungem la programul cu care rezonăm. Când ştiu că doresc să îmi găsesc puterea interioară, este suficient să mă gândesc unde este centrul puterii mele interioare, închid ochii, creez un vid mental, adică nu mai am niciun fel de gânduri decât cel de care aminteam, iar mintea subconştientă îmi va răspunde. Primul răspuns pe care îl primesc este cel valabil, oricât de improbabil ni s-ar părea. Răspunsul pe care îl primim poate să fie vizual, kinestezic, gustativ, auditiv sau olfactiv”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Acesta este doar primul pas. Dacă rămânem la acest nivel, nu am făcut prea mare lucru. După ce am aflat că puterea noastră interioară este imaginaţia, puterea mentală, iubirea sau intuiţia, de pildă, o conştientizăm, o armonizăm şi începem să o exersăm constant, iar în final e necesar să o dăruim şi celor din jur.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite