Testul pentru coronavirus în cazul gălăţenilor internaţi la Infecţioase: trei probe negative, două în aşteptare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coronavirus covid 19 imagine generica FOTO Shutterstock

Cei trei adulţi duşi la spital în urmă cu patru zile sunt în regulă. Analizele de laborator făcute la Bucureşti au arătat că suferă de răceli obişnuite şi că nu sunt infectaţi cu coronavirus. Încă sunt aşteptate rezultatele în cazul copiilor de 3 şi 5 ani internaţi vineri şi duminică. 364 de gălăţeni sunt izolaţi la domiciliu.

Încep să se clarifice lucrurile în cazul gălăţenilor suspectaţi de infecţie cu coronavirus. Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a confirmat că cei trei adulţi, doi bărbaţi şi o femeie, internaţi, la finele săptămânii trecute, la Spitalul de Boli Infecţioase nu sunt infectaţi cu coronavirus, aceştia urmând să fie externaţi, sau, după caz, să îşi continue perioada de autoizolare la domiciliu, până la împlinirea celor 14 zile.

Autorităţile aşteaptă acum rezultatul analizelor pentru alte două cazuri - doi copii, unul de 5 ani şi al doilea de 3 ani - internaţi vineri şi duminică seară. Ultimul copil internat (cel de 3 ani) nu a călătorit în străinătate, dar părinţii săi au revenit, în urmă cu 11 zile, în ţară din Veneţia (Italia), iar în momentul în care aseară copilul s-a simţit rău, a fost chemată ambulanţa.

Oficial, la nivelul judeţului Galaţi există 364 de persoane în autoizolare la domiciliu şi 4 persoane aflate în carantină în spaţii speciale amenajate de autorităţi.

Pentru verificarea respectării condiţiilor de autoizolare la domiciliu, începând de luni, 2 martie, echipe mixte compuse din poliţişti şi medici DSP vor verifica, prin sondaj, la domiciliu, persoanele respective.

Conforme reglementărilor în vigoare, persoanele care se află în autoizolare la domiciliu nu pot părăsi casa nici măcar o dată pe zi (aşa cum se stabilise, în mod iniţial, la Bucureşti), urmând ca mâncarea sau alte produse necesare să le fie aduse de rude sau prieteni. 

În cazul în care nu are cine să le aducă provizii, persoanele autoizolate pot cere ajutor sunând la DSP Galaţi, urmând ca alimentele să le fie asigurate  prin grija primăriilor (prin cantinele de ajutor social sau alte surse, în cazul primăriilor de comune). La Galaţi nu a fost confirmat până acum niciun caz de infectare cu coronavirus, iar autorităţile recomandă locuitorilor să ţină cont de recomandările transmise pe cale oficială privind măsurile de prevenire.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite