Ministrul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri vine vineri la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialul va participa la  manifestările prilejuite de „Ziua Întreprinzătorului”, organizată de de patronatul gălăţean al întreprinderilor mici şi mijlocii.

Întreprinzătorii gălăţeni se pregătesc de sărbătoare, chiar dacă mediul de afaceri nu trece prin cele mai fericite clipe ale existenţei sale. „Sunt vremuri grele pentru toată lumea, însă avem obligaţia morală să ne oprim măcar o clipă din toată această nebunie şi să ne bucurăm de  sărbătoare”, a declarat Marian Filimon, preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (PIMM) Galaţi.

„Ziua Întreprinzătorului”, ajunsă a cea de-a 15-a ediţie, se va sărbători vineri, 15 mai, cu începere de la ora 11,00. Primul moment al zilei  va fi găzduit de Biblioteca „V.A.Urechia”, unde va avea loc dezbaterea cu tema „Economia judeţului Galaţi, între realitate şi necesitate. Căi şi modalităţi de relansare economică”.  Tot aici se va discuta despre eficienţa energetică, factor de dezvoltare a afacerilor şi vor fi prezentate noi sisteme de încălzire urbană, cu implicarea directă a Asociaţiei Teritoriale pentru Energie şi Eficienţă Energetică.

La eveniment va participa şi ministrul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, Andrei Gerea.

Seara, de la ora 19.00, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, va avea loc o festivitate de premiere, urmată de un spectacol susţinut de o serie de artişti din Chişinău. După concert, va avea loc un dineu de gală oferit de PIMM Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite