Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au pus joi, 23 iunie, în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări „pentru trafic de produse sau substanţe toxice, utilizarea oricăror produse de protecţia plantelor neautorizate pentru culturi destinate comercializării şi neluarea măsurilor de eliminare a substanţelor periculoase care au devenit deşeuri”.
Potrivit anchetatorilor, percheziţiile au avut loc pe raza comunei Matca, judeţul Galaţi, la sediile a două societăţi comerciale şi domiciliile a trei bărbaţi, de 34, 36 şi 63 de ani, bănuiţi de comiterea acestor infracţiuni.
Cu ocazia perchezitiilor, a fost găsită cantitatea de 350 de litri de produse pentru protecţia plantelor, cu termenul de valabilitate expirat, pentru care persoanele în cauză nu au luat măsura neutralizării.
De asemenea, poliţiştii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 1352 de litri şi 400 de kg de produse pentru protecţia plantelor, provenind din diferite state ale Uniunii Europene, neautorizate pentru piaţa din România, toate cu termenul de valabilitate expirat, precum şi 8 kg de insecticid (praf) clasificat "foarte toxic" şi 13,5 litri de insecticid clasificat "toxic".
La acţiune au participat poliţişti criminalişti şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Matca din Galaţi este cel mai mare bazin legumicol din ţară, cu peste 4.000 de producători, 1.000 de hectare de solarii şi 2.000 de hectare cu culturi în câmp.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
16 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Mancati sanatos, produs in Romania !!!
Exact , Paloma !!! Ne indeamna toti sa consumam produse romanesti. Sa promovam exact ce e redat in ac articol.
Cam tarziu, dar e f bine ca autoritatile s-au sesizat. Cel putin rosiile de Matca sunt de neconsumat. De multe sezoane in urma. Sunt o masa fibroasa verde, nu se altereaza nici intr-o luna.
Asa a ajuns programul "rosia romaneasca"?
Sunt pline rosiile de ethrel, un stimulent de coacere, interzis in UE dar adus la greu din Bulgaria. Dau romanasii nostrii cu el in draci. Iti vine mila de ei cand i se ia cate un interviu unui zarzavagiu din asta cu solarii cum ca ce grea e viata pentru ei....saracii. Au avut 3 ierni blande, un fel de primavara mai friguroasa si baga chimicale la greu in produse. O sa ajungem toti sfinti la deshumari ca primim darul neputrezirii de la atatea pesticide, hormoni de crestere, stimulatori, etc
Vezi toate comentariile (16)