Traseele din Galaţi şi Tecuci pe care începătorii pot învăţa să conducă şi ulterior să susţină examenul pentru obţinerea permisului de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de Siguranţă Rutieră a judeţului Galaţi a stabilit traseele pe care se poate învăţa conducerea unui autovehicul şi traseele pe care se poate susţine examenul pentru obţinerea permisului de conducere  începând cu data de 15.02.2020.

În conformitate cu prevederile art. 31 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. 195/2002 rep. cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin H.G.1391/2006, precum şi ţinând cont de prevederile  art. 14 din Ord. M.A.I. nr. 268/ 2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, începând cu data de 15 februarie 2020, traseele pe care se poate învăţa conducerea unui autovehicul şi traseele pe care se poate susţine examenul pentru obţinerea permisului de conducere au fost stabilite după cum urmează:

  I. Activitatea de învăţare a conducerii unui autovehicul:

Pe întreaga reţea stradală din municipiul Galaţi, cu excepţia următoarelor zone:

-strada Brăilei, între intersecţia cu strada Oţelarilor şi intersecţia cu strada Domnească;

-Bulevardul George Coşbuc, între intersecţia cu strada Brăilei şi intersecţia cu strada Bucovinei;

-strada Domnească, între intersecţia cu strada Brăilei şi intersecţia cu strada Vasile Alecsandri;

-strada Traian, între intersecţia cu strada Brăilei şi intersecţia cu strada Basarabiei;

-Bulevardul Siderurgiştilor, între intersecţia cu strada Brăilei şi Piaţa Energiei;

-strada Basarabiei,  între intersecţia cu strada  Anul Revoluţiei 1848 şi intersecţia cu strada Nae Leonard;

-Strada Prelungirea Traian, între intersecţia cu strada Brăilei şi Bulevardul Marea Unire.

B.  În intervalul orar 0730 – 0830  se interzice efectuarea activitatii de  învăţare a conducerii unui autovehicul pe următoarele segmente de drum:

-strada Brăilei, între intersecţia cu strada Oţelarilor şi intersecţia cu strada Drumul de Centură;

strada Traian, între intersecţia cu strada Basarabiei şi intersecţia cu strada Prundului.

C. De asemenea, în beneficiul viitorilor conducători auto, s-a stabilit ca activitatea de pregătire a candidaţilor pentru obţinerea permiselor de conducere să se desfăşoare pe  întreaga reţea stradală din municipiul Galaţi, în weekend,  începând din ziua de sâmbătă a săptămânii, ora 06.00, până în ziua de luni, ora 06.00.

D. Arterele/traseele stabilite pentru desfăşurarea activităţii de învăţare a conducerii unui autovehicul din categoriile C, CE, D sunt următoarele:

-strada Ştefan cel Mare;

-strada Alexandru Măcelaru, între intersecţia cu Bulevardul George Coşbuc şi intersecţia cu strada Traian;

-strada Traian, pe segmentul cuprins între intersecţia cu strada Tunelului şi Metro Galati;

Drumul Naţional 26/Tuluceşti, Drumul Naţional 24D/Gârboavele;

-strada Tunelului;

-strada Macului;

-strada Calea Prutului, pe segmentul cuprins între intersecţia cu strada Macului şi Punctul de trecere a frontierei Galaţi-Rutier;

-Bulevardul George Coşbuc, între intersecţia cu strada Ştefan cel Mare şi intersecţia cu strada Henri Coandă;

-strada Henri Coandă, între intersecţia cu Bulevardul George Coşbuc şi intersecţia cu strada Grigore Ventura;

-strada Grigore Ventura;

-strada Drumul de Centură;

-strada Calea Smârdan.

În municipiul Tecuci, pe următoarele trasee:

-strada 1 Decembrie 1918 – strada Transilvaniei – strada Tudor Pamfile – strada Nicoreşti- strada Gheorghe  Petraşcu – strada Ecaterina Teodoroiu – strada Dimitrie Hîrlescu – strada Tecuciul Nou – strada Şoseaua de Centură;

-strada 1 Decembrie 1918 – strada Matei Basarab - bulevardul Victoriei – strada Tudor Pamfile – strada Galaţi - strada Ion Petrovici – strada Unirii – strada Ştefan cel Mare – strada Dimitrie Hîrlescu – strada Ecaterina Teodoroiu – strada Gheorghe Petraşcu;

-strada 1 Decembrie 1918 – strada Unirii – strada Artei – strada Cpt.Vlad – strada Gheorghe  Petraşcu- strada Vasile Alecsandri – strada Nicoreşti – strada Tudor Pamfile - bulevardul Victoriei;

strada Gheorghe  Petraşcu – strada Pieţii – strada 13 Septembrie – strada Republicii - strada Elena Doamna - strada Tudor Panfile - strada Transilvaniei - strada 1 Decembrie 1918 – strada Matei Basarab - Bulevardul Victoriei;

-strada Dimitrie Hîrlescu – strada Tecuciul Nou – strada Şoseaua de Centură – strada Gheorghe Petraşcu – strada Vasile Alecsandri – strada Elena Doamna – strada Mihail Kogălniceanu – Bulevardul Victoriei;

II. Activitatea de examinare la proba traseu

Pe întreaga reţea stradală din municipiul Galaţi, cu excepţia următoarelor zone:

-strada Brăilei, între intersecţia cu strada Oţelarilor şi intersecţia cu strada Domnească;

-Bulevardul George Coşbuc, între intersecţia cu strada Brăilei şi intersecţia cu strada Bucovinei;

-strada Domnească, între intersecţia cu strada Brăilei şi intersecţia cu strada Vasile Alecsandri;

-strada Traian, între intersecţia cu strada Brăilei şi intersecţia cu strada Basarabiei;

-Bulevardul Siderurgiştilor, între intersecţia cu strada Brăilei şi Piaţa Energiei;

-strada Basarabiei, între intersecţia cu strada Anul Revoluţiei 1848 şi intersecţia cu strada Nae Leonard;

-Strada Prelungirea Traian, între intersecţia cu strada Brăilei şi Bulevardul Marea Unire.

Artere/trasee stabilite pentru autovehicule din categoriile C, CE, D în activitatea de examinare la proba traseu:

-strada Ştefan cel Mare;

-strada Alexandru Măcelaru, între intersecţia cu Bulevardul George Coşbuc şi intersecţia cu strada Traian;

-strada Traian, pe segmentul cuprins între intersecţia cu strada Tunelului şi  Metro Galati;

Drumul Naţional 26/Tuluceşti, Drumul Naţional 24D/Gârboavele;

-strada Tunelului;

-strada Macului;

-strada Calea Prutului, pe segmentul cuprins între intersecţia cu strada Macului şi Punctul de trecere a frontierei Galaţi – Rutier;

-Bulevardul George Coşbuc, între intersecţia cu strada Ştefan cel Mare şi intersecţia cu strada Henri Coandă;

-strada Henri Coandă, între intersecţia cu Bulevardul George Coşbuc şi intersecţia cu strada Grigore Ventura;

-strada Grigore Ventura;

-strada Drumul de Centură; 

-strada Calea Smârdan.

- Pe întreaga reţea stradală din municipiul Tecuci.

Traseele şi restricţiile de circulaţie pe segmente de drum şi intervale orare au fost comunicate Federaţiei Naţionale a Patronatelor Formatorilor din Transportul Rutier din România – Filiala Galaţi şi Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor-Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite