Tupeu de hoţ. A ameninţat victima unui furt pentru că a anunţat Poliţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 31 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore sub acuzaţia de furt. Individul este cercetat şi pentru răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei.

Duminică, 22 noiembrie, poliţiştii Postului de Poliţie Tuluceşti au fost sesizaţi cu privire la furtul unui laptop, comis în noaptea de 20/21 noiembrie, dintr-o locuinţă de pe raza localităţii.

În urma sesizării, poliţiştii au întocmit dosar penal şi, la scurt timp, prezumtivii autori ai faptei, doi bărbaţi, de 31 şi 23 de ani, ambii din comuna Tuluceşti, au fost identificaţi, laptp-ul fiind recuperat şi restituit păgubitului.

”În cursul serii de 22 noiembrie, bărbatul de 31 de ani ar fi ameninţat persoana păgubită cu acte de violenţă, pe motiv că a sesizat poliţia cu privire la săvârşirea furtului, ca urmare, cercetările fiind extinse şi sub aspectul comiterii infracţiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Poliţiştii i-au reţinut pe cei doi bărbaţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând ca aceştia să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

A fugit din carantină, ca să fure lemne din pădure cu amicii

O bandă de români a furat 270 de maşini de lux în plină zi din Spania, în timpul carantinei

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite