Tupeu fără limite: un cetăţean din Republica Moldova a încercat să intre în România la volanul unei maşini fără a avea permis de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul s-a ales cu dosar penal. Foto: Adevărul
Bărbatul s-a ales cu dosar penal. Foto: Adevărul

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au întocmit dosar penal acestui bărbat care, culmea, le-a spus că a cumpărat permisul cu 600 de euro.

Bărbatul a ajuns ieri după-amiază, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea. A coborât de la volanul unui autoturism Chrysler şi a mers să-şi facă formalităţile. La solicitarea poliţiştilor de frontieră, pe lângă celelalte documente, bărbatul a prezentat şi un permis de conducere moldovenesc.

"Având suspiciuni asupra autenticităţii permisului de conducere, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat faptul că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic şi că bărbatul nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce", spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi, Ion Irimia.

Bărbatul le-a spus oamenilor legii că permisul de conducere prezentat la control l-a obţinut în schimbul sumei de 600 euro, de la un cetăţean din Republica Moldova.

Poliţiştii de frontieră au întocmit bărbatului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducera pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite