Un bărbat de etnie romă a atacat o poliţistă cu o secure pentru că i-a întrerupt petrecerea. Agresorul a fost condamnat la ani grei de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Oncioiu a suferit multiple fracturi la oasele de la degete şi va rămân cu sechele Foto: Adevărul
Mihaela Oncioiu a suferit multiple fracturi la oasele de la degete şi va rămân cu sechele Foto: Adevărul

Tribunalul Galaţi l-a condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare pe Romeo Cătălin Ovidenie, trimis în judecată pentru tentativă la omor. Individul a fost obligat şi să-i plătească victimei, o femeie, daune materiale şi morale de 325.000 de lei

Totul a început pe 11 august 2015, când Mihaela Oncioiu, reprezentant al Poliţiei Locale Galaţi, şi un coleg s-au deplasat la o adresă din centrul municipiului Galaţi, după ce s-a primit un apel la 112 legat de faptul că s-a organizat o petrecere, care îi deranjează pe locuitorii din zonă.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii locali au constatat că opt persoane petreceau în stradă, cu muzică, băutură şi un grătar aşezat pe trotuar.

Spiritele s-au încins în momentul în care oamenii legii au vrut să îi legitimeze pe petrecăreţi, moment în care unul dintre aceştia, Romeo Cătălin Ovidenie, a aruncat cu jăratic în Mihaela Oncioiu.

Ar fi putut rămâne fără degete

Nu a fost de ajuns pentru tânăr, care a intrat într-o curte din apropiere, de unde a revenit înarmat cu o secure, pe care a aruncat-o în direcţia poliţiştilor locali.

Din reflex, Mihaela Oncioiu a ridicat braţul pentru a se apăra, fiind lovită de secure în mână, astfel că poliţistul local s-a ales cu fracturi ale oaselor metacarpiene, nefiind exclus ca aceasta să rămână cu tulburări de motilitate, de mobilizare a degetelor. 

Procurorii au apreciat însă că gestul petrecăreţului i-a pus viaţa în pericol poliţistului local, astfel că Romeo Cătălin Ovidenie a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor.

Tribunalul Galaţi a respins cererea lui Romeo Cătălin Ovidenie de a fi plasat în arest la domiciliu, judecătorii menţinând arestarea preventivă a acestuia şi pentru următoarele 30 de zile.

Instanţa l-a condamnat pe agresor la 8 ani şi 6 luni de închisoare şi l-a obligat să îi achite victimei despăgubiri civile în sumă de 2.500 de lei şi daune morale de 30.000 de lei. Decizia Tribunalului Galaţi nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel la instanţa superioară.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite