Un bărbat a încercat să se sinucidă şi a dat foc unui apartament. Toţi locatarii evacuaţi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Arhiva
sursa: Arhiva

Un bărbat de 50 de ani din Galaţi a încercat să se sinucidă prin incendierea propriului apartament. Nu a reuşit, însă din cauza fumului gros toţi locatarii au fost evacuaţi. Bărbatul a ajuns la spital.

Potrivit pompierilor, incendiul s-a produs într-un cartier din oraşul Galaţi. Fumul gros cate ieşea din apartament a fost văzut de vecini care au sunat la 112. 

La faţa locului s-au deplasat patru autospeciale şi un echipaj SMURD de la Detaşamentul de pompieri Galaţi. Din interiorul apartamentului, a fost evacuată o victimă inconştientă, intoxicată cu fum. Din bloc, au  fost evacuate trei persoane de pompieri şi alte 16 s-au autoevacuat.

Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit în dormitorul apartamentului şi că a fost provocat de victimă, fiind vorba despre o tentativă de sinucidere.

„Din primele cercetări, cauza probabilă a producerii incendiului este acţiune intenţionată. Tentativă de suicid”, au anunţat reprezentanţii ISU Galaţi.

Victima aflată în stare de inconştienţă a fost transportată la Spitalul de Urgenţă din Galaţi.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Un bărbat din Argeş a venit beat să dea examenul de permis auto. Examinatorii au chemat Rutiera să-l testeze. Motivul aspirantului: „Ca să prind curaj“

Cât de greu este de retras, pe caz de boală, un permis de conducere auto. Opinia unui medic

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite