Un crescător important de oi din sudul Moldovei rămâne fără mii de animale din cauza unei boli fatale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: C.Mazilu
sursa: C.Mazilu

Un fermier din judeţul Galaţi va rămâne fără miei chiar înainte de Paşte, din cauza scrapiei, o boală incurabilă care afectează sistemul nervos al animalelor. Deoarece nu are tratament, singura soluţie este sacrificarea tuturor animalelor care au intrat în contact cu cele bolnave.

Familia Patrichi deţine o fermă cu peste 2.000 de oi în judeţul Galaţi. În luna martie a primit de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi o notificare prin care era anunţată că, în urma unei analize de laborator, a fost confirmată scrapia în fermă. 

Este vorba de o boală incurabilă, care afectează sistemul nervos central al oilor. 

„Au fost recoltate trei analize. S-au trimis iniţial la laboratorul de la Brăila, ulterior la Bucureşti. Două au ieşit negative, una pozitivă. Animalele sunt sănătoase, nu au nimic. Am miei abia născuţi, o frumuseţe. Dacă erau bolnave, luam banii de la stat, dar nu vreau să iau bani şi să omor animale. (....) Acum sunt obligat, înainte de Paşte, să dau toţi mieii la abator”, spune fermierul Ştefan Patrichi. 

Reprezentanţii DSVSA Galaţi spun că vor fi recoltate probe de la toate oile din fermă, iar cele bolnave vor fi sacrificate pentru eradicarea focarului. 

„S-au efectuat teste pe probe de creier şi s-a descoperit un focar de scrapie la o exploataţie din localitatea Frumuşiţa. Conform legislaţiei în vigoare, noi am întocmit planul de măsuri de eradicare bolii. Este o boală degenerativă şi fatală, afectează sistemul nervos al oii. Din păcate nu are tratament. Este ca la pesta porcină. Am discutat cu proprietarul fermei şi vor fi trimise probe la Bucureşti de la toate oile, cu excepţia mieilor. Acolo unde rezultatele vor fi pozitive, animalele vor fi sacrificate, iar statul va acorda despăgubiri. Animalele sănătoase vor rămâne în fermă. În schimb, toţi mieii vor fi duşi la abator. O parte din bani îi dă abatorul, iar diferenţa până la valoarea preţului pieţii îi acordă statul”, explică dr. Ştefan Vasile, director DSVSA Galaţi. 

miei

Scrapia este o boală degenerativă şi fatală, care afectează sistemul nervos central al oilor, numindu-se în popor şi „boala oii nebune”. Deşi nu e periculoasă pentru om, este mortală pentru oi şi se manifestă la fel ca pesta porcină. Proprietarii primesc despăgubiri pentru pierderea animalelor sacrificate sau a produselor de origine animală distruse. 

Scrapia este cunoscută în lume de peste 200 de ani, dar în România este prezentă numai din anul 2002, cand a fost confirmată oficial de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Renumitele roşii de Matca lipsesc încă de pe mesele românilor din cauza vremii:„Nu a fost aproape deloc soare”

Arestări în cazul revoltei de la Matca. Doi legumicultori au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru ultraj VIDEO

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite