Un puşti de 13 ani a furat mai multe bunuri din locuinţa unui consătean. Cum l-au prins poliţiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţul a pătruns în casă prin forţarea unei ferestre Foto: arhivă Adevărul
Hoţul a pătruns în casă prin forţarea unei ferestre Foto: arhivă Adevărul

Un minor dntr-o localitate gălăţeană este cercetat pentru furt după ce a forţat o fereastră de la locuinţa unui consătean şi a sustras mai multe bunuri. Hoţul a făcut însă o greşeală, iar oamenii legii l-au identificat rapid.

Pe 11 septembrie, poliţiştii din comuna gălăţeană Munteni au fost sesizaţi de un bărbat  de 30 ani,  despre faptul că o persoană necunoscută  a  sustras bunuri din locuinţa vecinului său. S-a dovedit ulterior că autorul furtului este un minor de 13 ani, care a făcut greşeala să încerce să vândă bunurile chiar lângă locuinţa de unde le sustrăsese.

”În apropierea adresei indicate, poliţiştii au depistat  un tânăr de 13 ani  care încerca să valorifice un televizor, o tabletă şi un telefon  mobil. Fiind întrebat de provenienţa bunurilor, minorul a recunoscut că le-a sustras din locuinţa unui consătean, unde a pătruns prin forţarea unei ferestre”, a declarat Andreea Rogojină, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele minorului pentru furt calificat.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite