În cursul zilei de miercuri, 8 decembrie, în jurul orei 15.00, poliţiştii au fost sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, de către un bărbat, din municipiul Brăila, cu privire la faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Energiei, din municipiul Galaţi, a fost implicat într-un incident rutier, iar conducătorul autoturismului care l-a lovit a părăsit locul faptei, fugind pe jos, printre blocuri.
Poliţiştii au mers imediat la faţa locului, unde au găsit autoturismul abandonat. După primele verificări au stabilit că bărbatul aflat la volanul acestuia a efectuat de două ori, la distanţă de câteva sute de metri, manevra de mers înapoi, lovind de fiecare dată autoturismul aflat în spatele său. Ulterior a fugit de la faţa locului, pe jos.
În scurt timp, conducătorul auto a fost identificat de poliţişti, în persoana unui bărbat, de 47 de ani, din municipiul Galaţi.
„Acesta a fost testat alcoolscop, valoarea înregistrată fiind de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice şi stabilirea alcoolemiei. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului", informează IPJ Galaţi.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate