Galaţi

articolul anterior articolul urmator

Un şofer beat s-a autoaccidentat după ce a spulberat o baliză de semnalizare a lucrărilor rutiere

0
22 May 2019 12:01:45
Autor: Valentin Trufasu
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr de 28 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului după ce, pe fondul consumului de alcool, a acroşat o baliză de semnalizare a lucrărilor rutiere amplasată pe D.J. 251.

Pe 21 mai, în jurul orei 05,20, pe D.J. 251, în comuna Valea Mărului, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea conducătorului auto care l-a provocat.

”Un bărbat, de 28 de ani, din comuna Cudalbi, în timp ce conducea autoturismul pe drumul mai sus menţionat, pe fondul neatenţiei, a intrat în coliziune cu o baliză amplasată pe partea carosabilă în scopul de a semnaliza lucrări, în urma impactului suferind câteva leziuni care nu au necesitat internarea în spital”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Testarea alcoolscopică a şoferului a relevat însă că acesta consumase băuturi alcoolice, valoarea înregistrată de aparatul etilotest fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele şoferului pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii