Una dintre intrările în oraşul Galaţi, împodobită cu un obiect care este simbol al urbei încă din Evul Mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiectul a fost donat oraşului de un om de afaceri , iar expunerea lui este al doilea pas făcut de municipalitatea gălăţeană în demersul de a adapta simbolistica urbană la istoria localităţii dunărene.

Demersurile administraţiei publice din Galaţi pentru readucerea în prim-plan a unor simboluri ale istoriei urbei, continuă.

După ce, în urmă cu câteva zile, intrarea în Galaţi dinspre Brăila (varianta Dig) a primit în dar o imensă reproducere după sigiliul domnesc al lui Petru Rareş (însemn cu care acesta îşi pecetluia, în ceară, documentele), miercuri, 16 octombrie 2019 a fost amplasată, la intrarea în oraş dinspre Tecuci, la rondoul nou construit în zona ”Nalba”, o ancoră, unul dintre simbolurile foarte puternice şi vechi ale oraşului de la Dunăre.

Ancora se regăseşte ca simbol al comunităţii (sau breslelor) din Galaţi încă din Evul Mediu, identificându-se practic cu atestarea documentară a aşezării.

Ancora tocmai amplasată are o vechime mult mai mică decât Galaţiul - doar circa 50 de ani - şi a fost donată Primăriei municipiului Galaţi de către omul de afaceriTudorel Bogos, preşedinte al Asociaţiei Armatorilor Fluviali din România şi reprezentant al societăţii comerciale T.B. Import - Export.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite