Verdict final în cazul infirmierei din Galaţi care bătea şi umilea copiii cu handicap dintr-un centru de plasament. Ce au decis judecătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Curtea de Apel Galaţi a decis să menţină pedeapsa stabilită de instanţa de fond: un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. În plus, condamnata Ecaterina Cimpoiaşu va trebui să achite victimelor ei daune morale şi materiale.

Procesul infirmierei de la Centrul de Plasament nr. 3 din Galaţi, care în aprilie 2014 a fost înregistrată în timp de îi bătea, îi înjura şi le vorbea obscen copiilor de la amintita unitate de ocrotire socială, a ajuns la final.

Judecătorii de la Curtea de Apel Galaţi au decis (prin sentinţa penală nr. 1001/2019) că inculpata Ecaterina Cimpoiaşu se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de „purtare abuzivă”, în formă continuată, prevăzută de art. 250 alin. 1 - 3 Cod penal din  1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 şi a art. 5 alin. 1 Cod penal.

Drept urmare, fosta îngrijitoare (aceasta a fost concediată la scurt timp după de faptele ei au fost scoase la iveală a fost condamnată, definitiv şi irevocabil, la un an de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi cu un termen de încercare de trei ani.

Este de remarcat faptul că încă de la trimiterea în judecată inculpata a beneficiat de o indulgenţă deosebită din partea procurorilor care nu au adăugat la acuzaţii şi infracţiunile de „rele tratamente aplicate minorului” (pedepsită, conform art 197 din Codul Penal, cu între 3 şi 7 ani de închisoare) şi nici infracţiunea conexă de „abuz în serviciu”.

În plus faţă de pedeapsa primită, Elena Cimpoiaşu va trebui să achite victimelor ei şi suma de 50.000 de lei, sub formă de daune materiale şi morale (25.000 de lei Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi câte 5.000 de lei celor cinci fete agresate).

Interesant este că ancheta şi procesul s-au întins pe durata a mai bine de 5 ani deoarece avocatul inculpatei a reuşit la un moment dat să obţină anularea unor probe (în special o înregistrare făcută de şefa centrului de plasament) pe motiv obţinerea acestora s-ar fi făcut ilegal. De aceea, în 2016, cauza a ajuns în rejudecare.

Vă reamintim că ancheta penală  în acest caz a fost declanşată în aprilie 2014, atunci când directoarea centrului de plasament, Mioara Gheorghiu, a scos la iveală abuzurile la care erau supuşi copiii cu dizabilităţi internaţi acolo. Femeia a realizat o înregistrare audio din care reieşea faptul că unii copii erau loviţi şi legaţi de paturi atunci când plângeau sau încearcau să părăsească încăperile în care erau cazaţi.

„Am observat abuzuri fizice, copiii erau bătuţi cu palma, lingura sau cu băţul. Foloseau apelative indecente adresate copiilor, intimidări cu violenţa fizică, ameninţări cu moartea. Acolo sunt copii cu dizabilităţi severe, dar unii au şi un uşor retard. Ei mi-au semnalat la un moment dat anumite nereguli. Dar totul a plecat de la o fetiţă care m-a întrebat ce înseamnă anumite cuvinte gen curvă şi târfă, cuvinte pe care nu avea de unde să le afle”, a declarat Mioara Gheorghiu.

„Fata nu a mai vrut să se întoarcă în centru. Are 12 ani, a fost operată în luna februarie şi trebuia să se întoarcă la control pe data de 26 martie. Nimeni din centru nu s-a îngrijit ca ea să ajungă la control la timp, ba mai mult nimeni nu s-a îngrijit nici măcar când starea ei s-a agravat. Când a ajuns la Bucureşti, pe 2 aprilie, era la un pas de septicemie şi de a i se amputa piciorul din cauza neglijenţei. Când am adus la cunoştinţa direcţiei aceste abuzuri, conducerea nu a fost interesată să afle mai multe amănunte despre aceste lucruri”, a mai povestit acesta.

„În luna octombrie 2013, am stat de vorbă cu personalul şi am mers să-i aduc la cunoştinţă directorului-adjunct, şeful meu ierarhic. Acesta nu a fost interesat de subiect, ba mai mult mi-a spus să nu mă ating de anumite persoane. Am făcut nişte înregistrări, pe care le-am adus la cunoştinţa şefilor mei, dar nu au vrut să audă de ele”, a mai declarat Mioara Gheorghiu.  

Din înregistrarea audio se puteau auzi, însă, lucruri care indicau faptul că în amintitul centru de plasament lucrurile nu sunt deloc în regulă. Spre exemplu, unele infirmiere şi asistente medicale îi ameninţau pe copiii internaţi, folosind şi un limbaj degradant la adresa acestora. ”Fă, taci! Taci că te bat! Nu mai ţipa! […] Vrei să scoţi sufletul din mine, curva dracului!”, sunt doar câteva dintre apelativele care le erau adresate zilnic copiilor din centru.

Uneori, copiii erau şi bătuţi. „I-am dat o palmă în cap şi nu a tăcut. I-am dat şi cu lingura în cap şi nu mai tăcea”, se aude pe una dintre înregistrările audio. În final, Parchetul a trimis-o în judecată doar pe Ecaterina Cimpoiaşu.

În acelaşi timp, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi a demarat o anchetă în acest caz la acel moment, dar a decis şi suspendarea din funcţie a directoarei centrului de plasament pe motiv că a realizat înregistrarea audio fără să obţină în prealabil autorizaţia necesară. Ulterior, directoarea a câştigat litigiul de muncă în instanţă, judecătorii stabilind că suspendarea acesteia este ilegală.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite